Conectează-te cu noi

Naţional

Bugetarii s-ar putea alege cu o minivacanță de 6 zile și cu o săptămână de lucru de doar 2 zile

Publicat acum

pe

Bugetarii ar putea beneficia de o nouă minivacanță în luna aprilie a acestui an, în perioada Paștelui. Dacă Guvernul va decide să acorde o zi liberă între sărbătorile pascale și ziua de 1 Mai, bugetarii ar putea beneficia de o minivacanță de 6 zile.

Dat fiind faptul că în acest an Paștele Ortodox va fi sărbătorit pe 28 aprilie, este foarte posibil ca până pe 2 mai angajații de la stat să nu mai meargă la muncă.

Astfel, zile libere oficiale în acest an vor fi vineri – 26 aprilie – Vinerea Mare, sâmbătă – 27 aprilie, duminică – 28 aprilie – Paștele Ortodox, luni – 29 aprilie – a doua zi de Paști.

Marți, însă, salariații ar urma să revină la muncă, însă miercuri – 1 Mai, va fi din nou zi liberă. Astfel, cel mai probabil Guvernul va decide să facă o punte între zilele libere legale acordate cu prilejul sărbătorilor pascale și ziua de 1 Mai.

Dacă și ziua de marți va fi declarată liberă, bugetarii vor beneficia de o minivacanță de șase zile, urmată de o săptămână lucrătoare de doar două zile!

Zilele libere care urmează în 2019 sunt:

  • 1 iunie – Ziua Copilului – sâmbătă
  • 16 iunie (duminică) — Rusalii – duminică
  • 17 iunie (luni) — Rusalii
  • 15 august — Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie — Sfântul Andrei – sâmbătă
  • 1 decembrie — Ziua Naţională a României – duminică
  • 25 decembrie – Crăciunul
  • 26 decembrie — a doua zi de Crăciun

În anul 2019 Codul Muncii, legea care stabileşte numărul zilelor libere acordate angajaţiilor din România, pevede 15 zile de sărbătoare legală pe care românii le vor avea libere. Din cele 15 zile nelucrătoare de sărbătoare legală doar 10 pică în timpul săptămânii. Deoarece 5 dintre cele 15 zile zile nelucrătoare de sărbătoare legală pică în weekend, salariaţii care au un program de lucru de luni până vineri se vor bucura de doar 10 zile libere.

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER