Administraţie
Bugetul Dejului pe 2026 | Cum a fost gândit și ce domenii vor fi finanțate? Poți trimite sesizări și observații
Publicat acum
10 minutepe

Primăria Municipiului Dej a lansat în consultare publică Proiectul de buget al municipiului Dej pe anul 2026, în conformitate cu prevederile art. 39 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale și a Legii nr. 43 din 27 martie 2026 de aprobare a bugetului de stat pe anul 2026.
”La fel ca anii anteriori a fost gândit ca un buget echilibrat, orientat spre finalizarea proiectelor aflate în derulare, buna funcționare a instituțiilor și orașului, precum și crearea cadrului necesar dezvoltării în continuare a municipiului prin noi proiecte.
Și prin bugetul din 2026 se continuă dezvoltarea și administrarea orașului prin finanțarea tuturor domeniilor de activitate: sănătate, educație, străzi, parcări, agrement, sport, etc. Toate sunt parte a unui proiect amplu, sunt interconectate și se supun regulilor și legislației fiecărui domeniu”, transmite Primăria Municipiului Dej.
Persoanele interesate pot trimite sesizări, observații, puncte de vedere până în data de 30.04.2026 la adresa de email: primaria@dej.ro sau pot înregistra adrese scrise la Registratura Primăriei Municipiului, în atenția Serviciului Buget Contabilitate, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-16:00.
Documentele proiectului de buget al municipiului Dej pot fi consultate pe site-ul instituției accesând link-ul https://www.primariadej.ro/Portals/0/Fisiere/HCL/Proiecte/ANEXE%20LA%20PROIECTUL%20DE%20BUGET.pdf












