Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Busuioc cu arome şi gust de lămâie sau scorţişoară, scos la vânzare de Universitatea de Agronomie din Cluj – FOTO

Publicat acum

pe

FOTO – Mediafax

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca scoate, luni, la vânzare în serele proprii, pentru prima dată, soiuri de busuioc aclimatizat cu arome şi gust de lămâie sau scorţişoară, care pot fi folosite în prepararea mâncărurilor, transmite Mediafax.

Erzsebet Buta, conferenţiar la disciplina floricultură a USAMV Cluj-Napoca, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că plantele rezistă foarte bine, nu sunt pretenţioase şi pot fi cultivate în grădini fără nicio problemă.

Noi, la USAMV Cluj-Napoca, suntem axaţi pe producerea de răsaduri de flori, de plante ornamentale, dar acum, pentru prima dată, scoatem la vânzare şi răsaduri de plante aromatice, cum ar fi soiuri de busuioc aclimatizat cu arome şi gust de lămâie sau scorţişoară. Aceste două soiuri dau un plus produselor, fiind aclimatizate de specialiştii universităţii, astfel încât plantele rezistă foarte bine, nu sunt pretenţioase şi pot fi cultivate în exterior, în grădini, fără nicio problemă. Cele două mirosuri, de lămâie, respectiv scorţişoară, se simt la atingere dar imprimă şi un gust specific odată ce sunt folosite în prepararea unor mâncăruri. Răsadurile se vând în ghivece de plastic, iar la plantare se transferă cu balotul de pământ în pământul din grădină. Se recomandă ca în momentul dezvoltării şi apariţiei tijei florale aceasta să se îndepărteze, deoarece suntem interesaţi de frunzele de busuioc”, a declarat Buta.

Potrivit acesteia, o plantă de busuioc din răsad care face frunze continuu ţine maxim cinci luni, preţul unui ghiveci fiind de 2 lei.

Specialiştii universităţii clujene au susţinut că busuiocul poate fi folosit în sosuri, la spaghetti sau la friptura de porc, dar şi pentru ceai şi limonadă, iar soiul cu aromă de scorţişoară chiar la prăjituri.

Busuiocul are şi efect de relaxare, de calmare, iar pus între haine alungă, datorită mirosului, moliile şi ţânţarii”, au explicat aceştia.

Pe lângă busuioc, USAMV vinde şi salvie şi mentă, dar şi flori pentru grădini, parcuri şi jardiniere, cum ar fi muşcate, crăiţe, begonii, urzicuţă sau lobelia.

De asemenea, în serele universităţii clujene se mai vând răsaduri de tomate din soiurile Inimă de bou, Siriana şi Creţe şi de ardei gras, capia, iute sau gogoşari. În total este vorba de peste 25.000 de răsaduri care au fost plantate individual, în ghivece, iar preţul este unic pentru fiecare răsad, indiferent de legume – 1,90 lei.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER