Conectează-te cu noi

Naţional

Cadrele de învățământ s-ar putea pensiona cu trei ani mai repede. Vezi condițiile

Publicat acum

pe

concurs elevi Bobalna politisti (8)

Cadrele didactice ar putea ieşi la pensie cu 3 ani mai devreme, la cerere, prevede un proiect de lege, deoarece există dascăli care „nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerinţelor de eficienţă ale sistemului de învăţământ actual într-o continuă schimbare”.

”Pe de o parte, există angajaţi care doresc pensionarea, la cerere, pentru că nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerinţelor de eficienţă ale sistemului de învăţământ actual într-o continuă schimbare, iar acest fapt se reflectă în rezultatele elevilor. Pe de cealaltă parte, există cadre didactice care demonstrează competenţă şi după împlinirea vârstei de pensionare. Acestora, legea le permite să rămână titular în sistemul de învăţământ încă 3 ani peste vârsta standard de pensionare”, se arată în expunerea de motive care însoţeşte un proiect de lege iniţiat de un grup de senatori PSD.

Iniţiatorii, printre care senatorii PSD Marian Pop, Ecaterina Andronescu şi Mihai Fifor, susţin că propunerea este întemeiată deoarece echilibrează balanţa.

”Dacă legea permite activitatea cadrelor didactice, la cerere, 3 ani după împlinirea vârstei de pensionare, să li se permită şi pensionarea acelor angajaţi care consideră că nu mai sunt apţi de rezultate în învăţământ, tot cu 3 ani anterior vârstei de pensionare”, se mai arată în expunerea de motive.

Condiţia prevăzută în propunere este vechimea în învăţământ – 25 de ani pentru femei, respectiv 30 de ani pentru bărbaţi.

Senatul este cameră decizională.

foto: arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER