Eveniment
Cal agresat pe o pășune din Dej, polițiștii au intervenit imediat. S-a deschis dosar penal
Publicat acum
32 de minutepe

Aseară, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o pășune din apropierea străzii Sărata de Jos, un exemplar cabalin ar fi fost agresat de mai multe persoane.
În urma sesizării, oamenii legii s-au deplasat de îndată la fața locului și au identificat animalul.
”Acesta nu prezenta urme vizibile de violență, fiind ulterior predat proprietarului. Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, care efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, identificarea persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale care se impun”, precizează IPJ Cluj.
În cauză a fost deschis un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor.












