Politic
Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale s-a încheiat azi-dimineață!
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișCampania electorală pentru turul al doilea s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00, conform legislaţiei. Aceasta a început vineri, 15 noiembrie, la ora 00.00. Nici în acest tur de scrutin nu au avut loc dezbateri electorale între cei doi candidaţi, Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, ci separat, cu presa.
Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale se desfăşoară între un candidat de dreapta, al PNL, Klaus Iohannis, şi candidatul de stânga, al PSD, Viorica Dăncilă.
Campania electorală a început vineri, 15 noiembrie, de la ora 00.00, şi s-a încheiat pe data de 23 noiembrie, ora 7.00, conform legislaţiei Autorităţii Electorale Permanente.
„Potrivit legii, al doilea tur de scrutin are loc în aceleaşi secţii de votare şi circumscripţii electorale, sub conducerea operaţiunilor electorale de către aceleaşi birouri electorale şi pe baza aceloraşi liste de alegători de la primul tur”, au transmis reprezentanţii AEP, într-un comunicat de presă.
Nici în această campanie, al celui de-al doilea tur, candidaţii nu au avut o dezbatere, deoarece candidatul PNL, Klaus Iohannis, a refuzat, în nenumărate rânduri, invitaţiile contracandidatului PSD, Viorica Dăncilă, afirmând că „PSD-ul nu merită să fie legitimat”. Astfel, fiecare candidat şi-a organizat propria dezbatere, cu presa.
Potrivit rezultatelor finale prezentate de Biroul Electoral Central, joi, 14 noiembrie, rezultatele finale oficiale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis a obţinut 37,82%, Viorica Dăncilă – 22,26% şi Dan Barna – 15,02%.
AEP reaminteşte, în comunicatul de presă, că la secţiile de votare din străinătate, se votează pe durata a trei zile, conform următorului program:
- vineri, 22 noiembrie 2019, între orele 12:00 – 21.00;
- sâmbătă, 23 noiembrie 2019, între orele 7.00 – 21.00;
- duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 7.00 – 21.00.
Autoritatea menţionează că în toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21.00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.
Potrivit legii, pot vota la secţiile de votare din străinătate cetăţenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate, indiferent de motivul prezenţei acestora pe teritoriul altei ţări – domiciliaţi, rezidenţi sau turişti.
Actele pe baza cărora se poate vota în străinătate sunt: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare), mai arată sursa citată.