Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Caz revoltător la Cluj! O fetiţă de 10 ani a fost operată la o lună după ce şi-a rupt mâna

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Familia unei fete de 10 ani din Cluj-Napoca a depus o plângere la Ministerul Sănătăţii în care reclamă faptul că aceasta ar fi fost operată la o lună după ce şi-a fracturat mâna, spune Mediafax. Familia cere verificarea situaţiei de la Spitalul pentru Copii, unde s-a prezentat pentru consultaţia de urgenţă.

Raluca Mureşan, mama fetei de 10 ani, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că micuţa şi-a fracturat mâna în 24 iulie, a fost consultată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii şi nu a fost operată, deoarece toţi cei trei medici ortopezi ar fi fost în concediu în aceeaşi perioadă. Astfel, fata a fost supusă intervenţiei abia în 27 august la Spitalul Clinic de Recuperare.

Fetiţa mea, care a împlinit în august 10 ani, şi-a fracturat mâna în 24 iulie şi am fost cu ea la Urgenţă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, iar medicul rezident ortoped de acolo ne-a spus că o pune la loc dar, după părerea ei, ar trebui operaţie deoarece are un hematom. I s-a pus o atelă, care s-a deplasat şi osul i s-a sudat greşit. Am fost la control ulterior şi un alt rezident a spus, când i-am arătat că e umflată mâna, <şi eu ce să fac>? Erau trei medici de la ortopedie în concediu în aceeaşi perioadă. Am cerut să mergem la Spitalul de Recuperare în 22 august şi acolo ni s-a spus să aducem radiografiile de la Spitalul de Copii, dar cei de aici nu mi le-au mai dat. În 26 august ne-am internat la Recuperare şi fetiţa a fost operată în 27 august, acum e relativ ok. Am depus direct la Ministerul Sănătăţii o plângere pentru verificarea celor relatate şi a situaţiei de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca”, a spus Mureşan.

Potrivit acesteia, în cadrul unui control efectuat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, atunci când a văzut că nu este băgată în seamă de medici, deşi mâna fetiţei era umflată, ca să îi sensibilizeze, le-a spus că micuţa ar fi căzut de pe bicicletă, deşi acest lucru nu era real. „Atela nu era ruptă, fetiţa ar fi avut vânătăi, dacă ar fi căzut”, a precizat mama fetei.

Conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca susţine, într-un comunicat transmis sursei citate, că fiecare medic primar abilitat să trateze patologia ortopedică hotărăşte dacă este sau nu necesară intervenţia chirurgicală după realizarea procedurilor care constau în reducerea ortopedică şi imobilizarea gipsată ulterioară ei.

De asemenea, medicul curant consiliază aparţinătorii în ceea ce priveşte regimul de viaţă al bolnavului pe perioada imobilizării pentru evitarea deteriorării imobilizării prin acţiuni noi traumatologice cum ar fi accidentele de joacă, accidentele rutiere, căderi de la alt nivel sau de la acelaşi nivel. Aceste acţiuni sunt facilitate de prezenţa imobilizării gipsate care devine un factor favorizant în pierderea mai uşoară a echilibrului provocând traumatisme noi care degradează imobilizarea şi evident, acţiunea ei la nivelul focarelor de fractură cu apariţia unor noi fracturi sau/şi deplasări ale fragmentelor osoase”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii spitalului au precizat că mama fetiţei a uitat să menţioneze că minora a ajuns în starea constatată de medici în 21 august „ca urmare a căderii de pe bicicletă, pe care a fost lăsată să o folosească cu riscurile asumate, deşi imobilizarea era prezentă şi mama primise instrucţiunile necesare”.

Rezultatul căderii respective a fost refracturarea osului radius cu angulare în focarul de fractură. În cazul copiilor cu patologie ortopedică, momentul în care este necesară intervenţia chirurgicală este decis de către medicul ortoped pe baza unor criterii cunoscute de către specialialiştii in domeniu, unul dintre ele fiind gradul de angulaţie al fracturii, informaţie pe care mama copilului menţionat a primit-o cu ocazia fiecărei evaluări”, au mai spus reprezentanţii Spitalului de Copii, adăugând că unitatea are încheiat un acord cu Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca pentru rezolvarea urgenţelor ce necesită intervenţie chirurgicală, pentru situaţii inopinate.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER