Conectează-te cu noi

Naţional

Ce autostrăzi şi drumuri expres vor intra în faza de proiectare în 2018

Publicat acum

pe

Anul viitor vor fi lansate procedurile de achiziţie publică a proiectării şi execuţiei unor drumuri expres şi autostrăzi care „vor conecta regiunea Moldovei cu celelalte provincii istorice”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor (MT).

„Sunt primii paşi concreţi pentru pregătirea fazelor premergătoare demarării construcţiei autostrăzilor Iaşi – Târgu Mureş, Iaşi-Ungheni şi Bacău-Braşov, drumul de mare viteză Paşcani-Siret şi a legăturii Paşcani-Bacău, pe coridorul 9 Pan-European”, precizează Ministerul Transporturilor.

Tot în anul 2018 urmează să înceapă construcţia Variantei de Ocolire Bacău, după parcurgerea celor 6 luni destinate proiectării.

Autostrada Iaşi – Târgu Mureş (A8 – MONTANA, Târgu Mureş – Ditrău – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni) este un proiect a cărui valoare estimată este de circa 9 miliarde de euro, iar Ministerul Transporturilor a purtat deja discuţii cu importante instituţii financiar-bancare pentru identificarea soluţiilor de finanţare. „În baza contractului consultanţă cu experţii Băncii Europene de Investiţii, CNAIR a avut o întâlnire tehnică de lucru pentru acest obiectiv. Există astfel posibilitatea ca în anul 2018 să fie parcurse etape importante în implementarea acestui proiect”.

Pentru realizarea unei legături rutiere rapide între Moldova şi Transilvania, CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) desfăşoară în paralel demersuri care vizează procesul de implementare a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

În baza contractului pentru proiectarea şi execuţia Variantei de Ocolire a Municipiului Bacău, CNAIR va începe anul viitor construcţia primilor 17 km ai Autostrăzii Moldova.

Tot anul viitor va începe prima fază pentru construirea a 78 km de autostradă, între Târgu Neamţ şi Iaşi, în baza unei proceduri de licitaţie pentru servicii de proiectare şi execuţie

Aceste proiecte vor însuma 95 de km de infrastructură modernă, pentru regiunea Moldova.

„Pe Coridorul 9 Pan European, CNAIR pregăteşte implementarea Tronsonului Bucureşti-Paşcani, cu o lungime de 82 de km, din care se va desprinde legătura Paşcani – Bacău”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, în anul 2018 va începe procedura de achiziţie publică pentru servicii de proiectare destinate Autostrăzii Bacău-Braşov (190 km).

Potrivit MT, graficul demarării acestor proceduri destinate execuţiei a 329 de kilometri de infrastructură modernă, arată astfel:

– În luna februarie 2018 este estimată finalizarea perioadei de evaluare a ofertelor şi comunicarea rezultatului procedurii pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a Proiectului Tehnic destinat drumului de mare viteză Ploieşti-Buzău, cu o lungime de 65 de km. Se estimează că în luna aprilie 2018 va fi semnat contractul, după parcurgerea etapei de depunere şi soluţionare a contestaţiilor.

– Pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a Proiectului Tehnic destinat drumului de mare viteză Buzău-Focşani, este de asemenea estimată finalizarea perioadei de evaluare a ofertelor şi comunicarea rezultatului procedurii în luna februarie. Şi în acest caz se ia în calcul semnarea în luna aprilie 2018 a contractului pentru cei 72 de km ai proiectului.

– Aceleaşi repere calendaristice sunt estimate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi a Proiectelor Tehnice, dar şi pentru semnarea contractelor destinate drumurilor de mare viteză Focşani-Bacău, cu o lungime de 110 km şi Bacău-Paşcani, în lungime de 82 de km.

„Ca urmare a realizării acestor documentaţii tehnice, în baza unor calcule şi argumente temeinice, se va stabili tipul de drum de mare viteză, la un standard minim acceptat de drum expres. Nu este exclus standardul de autostradă, dar este nevoie de o argumentare a acestei potenţiale soluţii. Aceasta deoarece standardele impuse de MPGT (n.n.- Master Planul Genereal de Transport) în materie sunt minimale, iar abordarea este una generală şi nu una de detaliu. Denumirea serviciilor de proiectare are în vedere corelarea cu prevederile MPGT la nivelul clasificării noului drum care urmează să fie implementat, fără a fi însă limitat la acesta”, precizeazăî Ministerul Transporturilor.

În vederea pregătirii pentru implementarea lucrărilor de execuţie, CNAIR SA va lansa anul viitor proceduri de achiziţie publică pentru servicii de proiectare destinate mai multor obiective.

Astfel, pe traseul autostrăzii Iaşi-Ungheni, cu o lungime de aproximativ 25 de kilometri, este necesară refacerea traseului, ca urmare a repoziţionării podului de la Ungheni. Aceasta atrage după sine necesitatea refacerii traseului şi implicit a documentaţiei tehnice pentru implementarea lucrărilor de execuţie.

Procedurile de achiziţie publică vor viza inclusiv drumul de mare viteză Paşcani-Siret, cu o lungime de aproximativ 120 de Km. Acest proiect va finaliza practic Coridorul 9 Pan-European şi va oferi un nivel optim de accesibilitate la nivel naţional şi european.

„În concluzie, anul viitor urmează să fie demarate demersurile pentru implementarea fazei de proiectare şi execuţie a 95 de km de autostradă. În plus, în anul 2018 vor fi parcurse mare parte din etapele tehnice necesare elaborării documentaţiei tehnice pentru implementarea celor 329 de km de drum de mare viteză”, menţionează Ministerul Transporturilor.

Pentru alţi 145 de kilometri de autostradă sau drum expres vor fi lansate anul viitor procedurile de achiziţie publică. Se are în vedere în acest calcul inclusiv semnarea şi demararea contractelor.

„CNAIR va mai pregăti implementarea unor lucrări de execuţie pentru conexiunea cu Transilvania, pentru care, din păcate, nu au fost parcurse etapele ori au fost insuficient parcurse în planificarea precedentă. Pentru realizarea unei conexiuni corespunzătoare cu zonele istorice ale României, anul viitor va fi pregătită, în vederea implementării spre execuţie, inclusiv documentaţia destinată autostrăzii Braşov-Bacău, cu o lungime de aproximativ 190 de kilometri”, se mai arată în comunicat.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER