Naţional
Ce decizie a luat Guvernul în legătură cu o taxă auto în 2020
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișMinistrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat sâmbătă că Guvernul nu va implementa în acest an o nouă taxă auto pe maşinile second-hand importate. Ministrul a mai precizat că, săptămânal, i se semnalează sute de probleme de mediu, scrie Mediafax.
„În opinia mea a fost o sarabandă a taxelor auto în România încă din 2007. Iar această sarabandă i-a costat exlusiv pe români. Banii luaţi prin taxe care au încalcat dreptul comunitar au ajuns înapoi la populaţie dupa foarte mulţi ani. Cele 3-4-5 formule încercate, câte au fost, au intrat în gravă contradicţie după cum a menţionat şi premierul cu directivele europene. Eu cred că o asemnea măsură trebuie gandită bine şi întoarsă pe toate feţele. Trebuie să informam cetăţenii că, până acum, nicio formulă nu a reuşit, de aceea nu cred, cum a declarat şi premierul, că în acest an vom avea o asemenea măsură implementată”, a spus, sâmbătă, ministrul Mediului, Costel Alexe, la Antena3.
Taxa auto pe prima înmatriculare a maşinilor second-hand importate a fost eliminată în 2007 după ce Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement. ANAF a anunţat în septembrie că a restituit banii către populaţie.
„În momentul de faţă nu avem în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor un draft de proiect despre o nouă posibilă taxă auto, sunt doar drafturi de lucru fie la Minister fie la Administraţia Fondului de Mediu, dar în momentul acesta nu s-a facut nimic concret în acest sens. Anul acesta cu siguranţă excludem pentru că asta a fost decizia Executivului”, a afirmat Alexe.
Ministrul Mediului a mai precizat că i se semnalează, săptămânal de către cetăţeni, sute de probleme de mediu.
„Cert este că eu personal, pe toate problemele de mediu pe care le are astăzi România, sunt de acord că poluatorul plăteşte. Pentru că noi astăzi datorită faptului ca s-au închis ochii pe poluarea aerului, pe calitatea aerului, pe deşeuri avem foarte multe proceduri de infringement pe relaţia cu Comisia Europeană şi foarte multe probleme de mediu pe care zeci, sute de cetăţeni ai României mi le semnalizează săptămânal”, a declarat Costel Alexe.