Conectează-te cu noi

Naţional

Ce efect au asupra corpului tău băuturile energizante

Publicat acum

pe

Industria băuturilor energice atrage aproximativ 9 miliarde de dolari anual, aşadar este evident că mulţi dintre noi se îndreaptă către aceste băuturi dulci atunci când avem nevoie de o doză de energie. Dar ce anume se află în aceste băuturi?

Există câteva ingrediente comune întâlnite în cele mai populare băuturi energizante şi încercăm să aflăm ce sunt şi cum sau, după caz, dacă acestea funcţionează pentru a vă da energie.

Cofeină

Ştim cu toţii ce este cofeina. Acesta este motivul pentru care suntem atât de obsedaţi de cafea, şi este singurul motiv pentru care mulţi dintre noi ne ridicăm din pat. Este, de asemenea, principala sursă de energie în băuturile energizante. O doză de energizant conţine în medie 100-150 mg de cofeină, dar cantitatea depinde în funcţie de brand.

Taurina

Taurina este un aminoacid organic găsit în ţesutul animal pe care oamenii de ştiinţă l-au descoperit în fierea de bou în anii 1820. Corpurile noastre pot produce taurină, şi poate fi obţinut şi din alimente precum carnea sau peştele (de asemenea, se găseşte în mod natural în laptele matern uman). În timp ce taurina este considerată a fi importantă în ceea ce priveşte dezvoltarea corpului, nu există dovezi reale că taurina oferă energie.

Guarana

Guarana este o planta care creşte în Amazon şi produce fructe care conţin cofeină, chiar mai mult pe porţie decât cafeaua. Este conţinutul ridicat de cofeină care face ca aceste fructe tropicale să fie un adaos natural în băuturile energizante. Atunci când vedeţi guarana pe lista de ingrediente din băuturile energizante, puteţi să citiţi acest lucru drept „mai multă cofeină”.

Glucuronolactona

Există unele zvonuri în mediul online despre posibilele pericole legate de glucuronolactona, dar acestea sunt nefondate. Glucuronolactona este de fapt o substanţă chimică naturală produsă de organism (şi se găseşte şi în plante). Chiar dacă glucuronolactona este un ingredient comun în băuturile energizante, efectele sale în ceea ce priveşte energia rămân necunoscute.

Vitamina B

Vitaminele B se manifestă în multe forme în băuturile energetice, cum ar fi niacina, acidul folic, riboflavina şi cianocobalamina. Vitaminele B sunt frecvent utilizate pentru stimularea energiei, dar problema este că dacă nu aveţi o deficienţă de vitamina B, nu au un efect prea mare.

L-Carnitină

Acest aminoacid natural produs de ficat şi rinichi afectează nivelurile energetice, motiv pentru care companiile de băuturi energizante îl folosesc. Din păcate, cantitatea de L-carnitină găsită în cele mai multe băuturi energizante nu este suficient de mare pentru a avea vreun efect real. De asemenea, este neclar dacă o cantitate suplimentară de L-carnitină faţă de ceea ce corpul produce deja face sau nu o diferenţă în ceea ce priveşte energia.

Conţinutul ridicat de zahăr din aceste băuturi joacă, de asemenea, un rol în stimularea nivelurilor de energie, deoarece glucoza este o sursă majoră de energie pentru majoritatea celulelor din organism.

Aşadar, atunci când aveţi nevoie de puţină energie, alegeţi mai bine o ceaşcă de cafea. Veţi obţine cofeina de care aveţi nevoie şi voi decideţi cât de mult zahăr consumaţi.

 

Sursa – gustarte.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER