Conectează-te cu noi

Sport

CE MÂNDRIE! Simona Halep a câștigat Wimbledon 2019!!

Publicat acum

pe

Simona Halep a câștigat Wimbledon 2019, după ce a învins-o în două seturi (6-2, 6-2), în ”meciul vieții”, pe Serena Williams – poate cea mai bună jucătoare a tuturor timpurilor. Constănțeanca este prima româncă care își adjudecată titlul pe iarba din Londra!

Simona Halep (7 WTA) a condus cu 4-0 în primul set, după doar 15 minute de joc, și s-a impus în final cu un neverosimil 6-2. La jumătatea setului secund, Halep a reușit break-ul și a preluat conducerea pe tabelă. Williams (11 WTA) nu a mai reușit să o ajungă din urmă și setul s-a încheiat cu același scor zdrobitor, 6-2. Românca a reuşit patru break-uri, a salvat unica minge de break înfruntată şi a încheiat meciul (55 de minute) cu numai trei greşeli neforţate.

Simona Halep i-a administrat Serenei Williams cea mai categorică înfrângere în finalele turneelor de Mare Şlem. În 2005, americanca o învingea pe Maria Şarapova în finala de la Wimbledon în două seturi, la 1 şi 2, însă nu a ştiut până astăzi ”gustul” unei asemenea înfrângeri.

Românca a recunoscut că a făcut cel mai bun meci făcut din toată cariera sa. ”Niciodată nu am jucat un meci mai bun. A fost cel mai bun meci. Am lucrat mult pentru a ajunge aici, pentru a juca în faţa Curţii Regale. Am avut emoţii înainte de meci, dar am ştiut că nu e timp de aa ceva. Am intrat pe teren şi am dat tot ce am putut. E ceva special şi nu voi uita niciodată această zi. A fost visul mamei mele, spuneau că dacă vreau să fac ceva în tenis, trebuie să câştig Wimbledon. Îi mulţumesc mamei mele!

Am lucrat mult pentru a schimba planul de joc, nu a fost uşor, aici nu prea pot alerga la fel de mult, dar am început să simt jocul, să ştiu ce să fac cu mingea. Abia aştept să mă întorc la anul. Părinţilor, familie… Vă mulţumesc! Nu aş fi aici fără voi. Fără voi, nici nu m-aş fi născut (n.r. – râde). Echipei mele, lui Darren Cahill. Vă mulţumesc mult! Aş vrea să-i mulţumesc ţării mele, pentru că mă susţine oriunde aş juca. A fost uimitor. Vă mulţumesc! Le mulţumesc şi celor din familia Regală. A fost o onoare să câştig la Wimbledon!”, a declarat Simona Halep, la finalul meciului cu americanca.

”Simona a jucat excepțional. A fost de necrezut nivelul ei! Când o jucătoare e la acest nivel, trebuie doar să îți scoți pălăria și să o feliciți pentru ceea ce realizează. Eu mă bucur de acest sport. Îmi place să joc aici. E cu adevărat entuziasmant. Echipa mea e minunată. Le mulțumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-au oferit de-a lungul timpului”, a declarat Serena Williams, după meci.

”Trăiască Halep! Românca devine noua noastră campioană, după ce a învins-o pe Serena Williams, scor 6-2, 6-2, după o performanţă magică la Wimbledon”, a scris contul de Twitter Wimbledon.

Simona Halep a obținut al doilea trofeu de Mare Șlem din carieră, după cel de la Roland Garros 2018, și al doilea titlu pe iarbă, după cel de la de la s-Hertogenbosch 2013.

Înaintea acestei finale, Serena Williams câștigase 9 dintre cele 10 meciuri directe cu Simona Halep, singura victorie a româncei venind în 2014, în grupele Turneului Campioanelor, un memorabil 6-0, 6-2.

Traseul până în finală al Simonei Halep:

  • turul 1: 6-4,7-5 cu Aliaksandra Sasnovici (Belarus, 36 WTA)
  • turul 2: 6-3, 4-6, 6-2 cu Mihaela Buzărnescu (România, 53 WTA)
  • turul 3: 6-3, 6-1 cu Victoria Azarenka (Belarus, 40 WTA)
  • optimi: 6-3, 6-3 cu Cori Gauff (SUA, 313 WTA)
  • sferturi:7-6 (4), 6-1 cu Shuai Zhang (China, 50 WTA)
  • semifinale: 6-1, 6-3 cu Elina Svitolina (Ucraina, 8 WTA)

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER