Conectează-te cu noi

Naţional

Ce se întâmplă dacă votezi de mai multe ori? CNP-ul va fi verificat printr-un sistem informatic, pe loc

Publicat acum

pe

alegeri vot

Biroul Electoral Central a emis miercuri o hotărâre referitoare la măsurile care vor fi luate în cazul în care o persoană este depistată că încearcă să-şi exercite votul la alegeri de mai multe ori, potrivit Agerpres.

Potrivit unei hotărâri a BEC, în situaţia în care, după introducerea codului numeric personal al unui alegător în aplicaţia Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), acesta semnalează faptul că persoana care s-a prezentat la vot şi-a mai exercitat dreptul la acelaşi scrutin, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va aduce la cunoştinţă alegătorului că sistemul a semnalat că şi-a mai exercitat o dată dreptul de vot la aceste alegeri şi că fapta unei persoane care votează de două sau mai multe ori constituie infracţiunea de fraudă la vot prevăzută de art. 378 alin. 1 lit. b din Codul penal şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În cazul în care alegătorul stăruie în solicitarea de a-şi exercita dreptul de vot, preşedintele biroului electoral al secţiei respective va apela serviciul 112 şi va solicita să i se facă legătura cu secţia de votare cu numărul şi din judeţul arătate în mesaj. El va solicita preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu care i s-a făcut legătura să îi confirme dacă alegătorul a semnat în lista electorală permanentă, complementară sau suplimentară, după caz”, se arată în hotărârea BEC.

În situaţia în care preşedintele biroului electoral al secţiei de votare apelate infirmă existenţa unei semnături în lista electorală în dreptul alegătorului în cauză se va permite exercitarea dreptului de vot, dacă confirmă existenţa unei semnături în lista electorală i se va permite să voteze după ce va completa şi semna împreună cu preşedintele biroului electoral al secţiei şi operatorul de calculator din secţie un proces verbal.

 

Sursa – Agerpres

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER