Conectează-te cu noi

Naţional

Cei care nu angajează persoane cu dizabilități vor plăti mai mulți bani la stat

Publicat acum

pe

ANAF propune, printr-un proiect de ordin, completarea formularelor 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” şi 710 „Declaraţie rectificativă”.

Începând cu luna septembrie 2017, autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi şi care nu angajează persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi, plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, se arată într-un comunicat al Fiscului.

Conform dispoziţiilor art. 90 alin.(4) din Codul de procedură fiscală, a fost reglementată modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor fiscale în cazul persoanelor/entităţilor care şi-au încetat existenţa. Codul de identificare fiscală retras ca urmare a radierii înregistrării fiscale poate fi utilizat ulterior radierii pentru îndeplinirea, de către succesorii persoanelor/entităţilor care şi-au încetat existenţa, a obligaţiilor fiscale aferente perioadelor în care persoana/entitatea a avut calitatea de subiect de drept fiscal.

Astfel, ANAF propune, printr-un proiect de ordin, modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.587/2016, după cum urmează:

– completarea formularelor 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” şi 710 „Declaraţie rectificativă” cu rubricile necesare aplicării dispoziţiilor art.90 alin.(4) din Codul de procedură fiscală.

– modificarea corespunzătoare a instrucţiunilor de completare a formularelor 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” şi 710 „Declaraţie rectificativă”.

Reamintim că, începând cu data de 1 septembrie 2017, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2017, a fost modificată Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind eliminată dispoziţia potrivit căreia contribuabilii pot opta pentru achiziţionarea de produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER