Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Cetățean străin, înjunghiat în abdomen. S-a întâmplat în Cluj

Publicat acum

pe

Ieri, în jurul orei 14, poliția a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, cetățean străin, s-a deplasat la o unitate medicală din municipiul Cluj-Napoca, prezentând o plagă în zona abdominală.

Până în prezent, în urma administrării materialului probator de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Poliției municipiului Cluj-Napoca a rezultat faptul că bărbatul ar fi fost agresat fizic, în noaptea de 21/22 februarie a.c., în timp ce se afla într-un imobil situat în municipiul Cluj-Napoca, de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, de asemenea cetățean străin.

Cel în cauză, pe fondul unei discuții contradictorii, i-ar fi aplicat o lovitură la nivelul abdomenului cu un obiect înțepător-tăietor.

După examinarea medico-legală a acestuia, s-a constatat faptul că leziunile suferite i-au pus în primejdie viaţa, în cauză fiind întocmit un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Bărbatul de 33 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER