Conectează-te cu noi

Sport

CFR Dej a condus la Mihai Viteazu, dar apoi a luat șase goluri la rând. Scor final 2-7

Publicat acum

pe

Arieșul Mihai Viteazu și CFR Dej s-au întâlnit în primul meci al zilei de duminică, contând pentru etapa 10-a a campionatului, scrie cjsport.ro.

S-a terminat 7-2, după două reprize diferite. Una după care dejenii se pot considera nedreptățiți că nu au intrat cu avantaj la vestiare, iar o a doua în care a existat o singură echipă pe teren.

Gazdele au început mai bine partida, totuși, reușind să deschidă scorul prin Buglea, dar mai apoi oaspeții au început să producă un pericol tot mai mare la poarta lui Litean. Prodan și Poleac au întors scorul, elevii lui Darius Boldor lovind și de două ori bara. Visul frumos al dejenilor a început să prindă un contur de coșmar odată cu intrarea lui Sebastian Varga pe teren.

Atacantul gazdelor a egalat până la pauză, după care a mai dat încă trei goluri în repriza secundă, dejenii căzând atât fizic, cât mai ales psihic după golul de 2-4. Botaș și Danciu au fost ceilalți marcatori ai Arieșului, care a făcut spectacol în repriza secundă.

Am deschis repede scorul, dar pe finalul primei reprize ai noștri au căzut oarecum, iar oaspeții au preluat conducerea. Antrenorul Lucian Roșu a făcut o schimbare în minutul 40 și l-a introdus pe Varga în atac, care a egalat până la pauză, iar a doua repriză a fost a lui, practic, marcând de trei ori. Jocul nu ne-a pus probleme decât câteva minute în prima repriză, iar după pauză băieții s-au descătușat. E bine că ne-am reparat puțin și golaverajul”, a spus, pentru sursa citată, unul dintre membrii Consiliului Director al gazdelor, Ioan Arion.

A fost o primă repriză dominată de noi total. Am avut și două bare, mingea nu a vrut să intre în poart. În a doua repriză însă, cea mai mare problemă cred că a fost căderea fizică. Atunci când dai de echipe antrenate, cred că aici se vede diferența, pe partea fizică. Vreo patru-cinci jucători nu au mai alergat la fel, plus că, după golul al patrulea, a intervenit și elementul psihic și s-a cam rupt totul. Am avut probleme și un pic poartă, dar asta este, mai sunt cinci jocuri și trebuie să dăm totul”, a declarat și antrenorul dejenilor, Darius Boldor.

 

Sursa – cjsport.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER