Conectează-te cu noi

Sport

Cjsport.ro: CFR Dej s-ar putea retrage din Liga a IV-a!

Publicat acum

pe

Liga a IV-a se va relua săptămâna viitoare, cu a doua etapă a returului, dar cu doar 15 echipe, potrivit cjsport.ro.

După ce reprezentanţii Viitorului Feleacu erau optimişti la finalul anului trecut că vor avea o echipă mult îmbunătăţită în 2018, până la urmă nu o vor mai avea deloc.

Oficialii Feleacului i-au anunţat pe cei ai AJF-ului că vor abandona competiţia, astfel că toate meciurile pe care Viitorul le avea de disputat în retur vor fi pierdute cu 0-3.

Liga a IV-a ar putea rămâne, însă, chiar cu două echipe mai puţin până la primul meci oficial. Situaţia formaţiei CFR Dej este incertă, oficialii alb-vişiniilor neştiind încă dacă vor mai continua în campionat. Astfel, cum în prima etapă din 2018 e programat meciul CFR Dej-Viitorul Feleacu, s-ar putea consemna o situaţie inedită, ambele echipe putând să piardă cu 0-3.

Pe de altă parte, dejenii au mai câştigat câteva zile pentru a da un răspuns clar AJF-ului tocmai datorită retragerii celor de la Feleacu din campionat, următorul meci al CFR-ului fiind cu CS Floreşti, în 10 martie.

 

Sursa – cjsport.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER