Conectează-te cu noi

Naţional

Cinci întrebări despre pandemia de coronavirus. Oamenii de ştiinţă au pus cap la cap informaţiile

Publicat acum

pe

Au trecut cinci luni de la apariţia primelor cazuri de coronavirus. Oamenii de ştiinţă au încercat să pună cap la cap toate informaţiile pe care le deţin până în acest moment despre acest virus.

1. De unde provine noul coronavirus şi cum a ajuns la oameni? 

Deşi s-au lansat numeroase ipoteze şi speculaţii în ultima perioadă legate de provenienţa coronavirusului, oamenii de ştiinţă răspund aproape la unison că acesta provine de la lilieci. Coronavirusul nu a trecut de la lilieci direct la oameni, ci a existat o ”gazdă” intermediară. Potrivit cercetătorilor, cel mai probabil această gazdă a fost pangolinul. „Probabil că acest virus a trecut de la un liliac la un alt animal, iar celălalt animal a fost probabil în apropierea oamenilor, poate într-o piaţă”, a declarat Edward Edward Holmes, virolog la Universitatea Sydney. 

2. Cum se răspândeşte coronavirusul şi ce efect are asupra oamenilor? 

Modalitatea de răspândire este unanim cunoscută: prin picăturile eliminate de o persoană infectată care tuşeşte sau strănută. Aceste particule, dacă sunt inhalate, intră în contact cu celulele care acoperă gâtul şi laringele. Odată ajuns în corp, ARN-ul virusului începe ”să creeze” copii ale coronavirusului. „O infecţie cu Covid-19 este în general uşoară, iar acesta este într-adevăr secretul succesului virusului. Mulţi oameni nici măcar nu ştiu că sunt infectaţi şi merg în continuare la muncă sau la supermarket şi îi infectează pe alţii”, a declarat Jonathan Ball, profesor la Universitatea din Nottingham.

 3. Când începe să devină letal? 

Coronavirusul poate cauza probleme grave de sănătate sau chiar deces, mai ales atunci când virusul întâlneşte un sistem imunitar slăbit şi de alte afecţiuni. Probleme serioase încep atunci când virusul ajunge în plămâni. Plămânii încep să se congestioneze, iar pacienţii pot ajunge la Terapie Intensivă. O formă mult mai gravă şi mai agresivă apare atunci când sistemul imunitar atrage celulele în plămâni pentru a ataca virusul, iar această ”bătălie” provoacă o inflamaţie. Medicii şi specialiştii numesc acest ”episod” drept o furtună de citokine (n.red. în limba greacă ”cyto” înseamnă celulă). O astfel de ”furtună” poate duce la decesul pacientului, iar medicii nu au încă o explicaţie de ce acest fenomen apare doar la anumiţi pacienţi, dar la majoritatea nu.

 4. Suntem imunizaţi şi rămânem imunizaţi dacă am fost infectaţi? 

Medicii şi specialiştii tind să creadă ca da. Doctorii au descoperit că pacienţii care au avut coronavirus şi s-au vindecat au acum niveluri destul de ridicate de anticorpi în sânge. Aceşti anticorpi, produşi de sistemul imunitar, împiedică virusul să mai intre în celule. „Este clar că sunt create răspunsuri imune împotriva Covid-19 la persoanele infectate”, a afirmat virologul Mike Skinner de la Imperial College London. Majoritatea medicilor susţin că imunitatea împotriva coronavirusului va dura însă doar un an sau doi. 

5. Când vom avea un vaccin? 

Este cea mai importantă şi, implicit, cea mai des întrebare auzită în ultima perioadă. Lumea ştiinţifică lucrează pentru obţinerea unui vaccin sau medicament împotriva coronavirusului, dar deocamdată nu a fost realizat unul. Există nu mai puţin de 78 de proiecte pentru vaccinuri, iar alte 37 sunt în curs de dezvoltare, informează revista Nature. Unele dintre aceste proiecte sunt în stadii avansate de producţie, însă mai apare o problemă. Un vaccin nu poate fi comercializat la scară largă imediat ce este produs, ci trebuie testat înainte. În acest sens, oamenii de ştiinţă au propus expunerea la coronavirus în mod deliberat a unor voluntari pentru a testa efectele şi eficacitatea unui vaccin. Voluntarii ar trebui să fie aleşi dintre persoanele tinere şi sănătoase.

Analiza cercetătorilor a fost rezumată de jurnaliştii de la The Guardian într-un amplu material sub forma unor întrebări şi răspunsuri, relatează Mediafax.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER