Conectează-te cu noi

Naţional

City Insurance şi Euroins, sancționate cu câte 50.000 lei de către ASF! Sunt acuzate de încălcări ale legislației RCA

Publicat acum

pe

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat, joi, că a decis sancţionarea societăţilor de asigurare City Insurance şi Euroins România Asigurare-Reasigurare cu amendă în cuantum de 50.000 de lei pentru fiecare companie, pentru încălcarea legii privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto RCA.

Piaţa asigurărilor auto obligatorii RCA a rămas la un grad de concentrare crescut, în condiţiile în care primii doi jucători, City Insurance şi Euroins, controlează împreună peste 69% din această zonă, estimată la peste 200 milioane euro.

Sancţionarea s-a realizat în conformitate cu prevederile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. ASF a emis şi a transmis, joi, actele individuale către cele două societăţi, care conţin motivarea deciziilor.

În cadrul controlului permanent desfăşurat de către ASF s-a constatat distinct, pentru fiecare societate, încălcarea legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, într-un anumit număr de dosare de daună.

Astfel, a fost sancţionată transmiterea cu întârziere a ofertei de despăgubire sau a notificărilor cu privire la motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire. În plus, a fost vizată efectuarea plăţii despăgubirilor cu întârziere şi efectuarea (re)constatării daunelor cu întârziere, potrivit ASF.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER