Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Cluj: 104 accidente în prima parte a anului, 28 persoane decedate, 87 rănite grav. Câte au fost în Dej

Publicat acum

pe

În acesta perioadă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj intensifică activitățile desfășurate pe linie rutieră, în vederea prevenirii accidentelor de circulație soldate cu rănirea gravă sau decesul persoanelor implicate în acestea.

La nivelul județului Cluj, în prima parte a anului, s-au produs un număr de 104 accidente de circulație, observându-se o scădere față ce aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 179 de accidente.

Din cele 104 evenimente produse, a rezultat decesul unui număr de 28 de persoane și rănirea gravă a altor 87 de persoane.

Cifrele arată o ușoară scădere în comparație cu anii precedenți. În anul 2020, au decedat 29 de persoane, iar alte 176 au fost transportate la unități medicale în stare gravă.

”În județul nostru, principalele cauze generatoare de accidente rutiere sunt viteza neadaptată la condițiile de drum și cea neregulamentară, urmate de indisciplină pietonilor și neacordarea de prioritate altor vehicule.

Pe de altă parte, majoritatea accidentelor de circulație din județ sunt produse pe drumuri naționale și județene, în afara localităților.

Municipiul cu cel mai mare număr de accidente de circulație este Cluj-Napoca, având un număr de 32 de accidente cu victime de la începutul acestui an, soldate cu decesul a 5 persoane și rănirea gravă a 27 de persoane. Numărul de decese înregistrate este superior pe drumurile din zona orașului Huedin, unde în urma producerii a 13 accidente de circulație a rezultat decesul a 9 persoane.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj acționează în mod constant, activitățile întreprinse vizând prevenirea acestor evenimente prin prezența în trafic și depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele de circulație, în mod special, a celor care circula cu viteze peste limita legală sau sub influența băuturilor alcoolice ori a altor substanțe.

Reducerea evenimentelor rutiere negative este responsabilitatea tuturor!”, a transmis IPJ Cluj.

ACTUALIZARE: În municipiul Dej și în zona arondată au avut loc 10 accidente. Două persoane și-au pierdut viața:

ACCIDENT MORTAL în Dej. Un bărbat și-a pierdut viața – FOTO

ACCIDENT MORTAL în Nireș. Un motociclist fără permis a decedat – FOTO

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER