Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Cluj | 120.000 de participanţi la Sports Festival! Sală arhiplină la meciurile Simonei Halep – FOTO

Publicat acum

pe

Peste 120.000 de persoane au fost prezente la activităţile sportive desfăşurate pe parcursul a patru zile, în cadrul Sports Festival, la Cluj-Napoca, iar vârful de public a fost atins la meciurile demonstrative de tenis în care a jucat Simona Halep, transmite Agerpres.

Cea de-a doua ediţie Sports Fesitval a ajuns la final şi a însemnat patru zile dedicate sportului. Anul acesta, vedetă a fost tenisul, iar meciul demonstrativ dintre Simona Halep, Marius Copil, Fabio Fognini şi Daniela Hantuchova a făcut senzaţie. Meciul s-a jucat cu casa închisă. În total, peste 120.000 de oameni au venit la activităţi în cele patru zile de Sports Festival”, se arată într-un comunicat.

Sports Festival a avut loc în perioada 13-16 iunie, la Cluj-Napoca.

Sports Festival a recreat un întreg univers deschis oricărui iubitor de mişcare şi a adus în faţa publicului un adevărat spectacol al sportului. În cele patru zile de festival, peste 120.000 de oameni au participat la activităţile pregătite. Tenisul a fost vedeta acestei ediţii a festivalului, iar sportul a fost celebrat printr-o paradă impresionantă a cluburilor sportive la care au participat peste 5.000 de campioni, sportive şi amatori, adulţi şi copii. Evenimentul a adunat, în acelaşi loc, iubitori ai sportului, amatori, antrenori, sportivi, campioni şi a însemnat: Iniţiere – 4 zile, 40 de sporturi, 10.000 participanţi (4.600 copii); Competiţii – 4 zile, 20 de sporturi, 12.000 participanţi, 100 cupe, 2.700 de medalii; Demo Show – Highlight: Tenis Demo Simona Halep, 9.000 de spectatori; Rally Expo; Master Class Darren Cahill – 200 participanţi din business şi industria sportivă; Sports Talks – deschis publicului, invitaţi: Răzvan Mitroi, Mihai Covaliu, Darren Cahill, Alexandru Dedu, Loredana Dinu, Ciprian Marica, Lorand Balint, Adrian Beiu, Camelia Potec, Cristiana Oprea şi Andreea Giuclea, echipa Invictus România, Dragoş Luşcan şi Chris Pfeiffer”, se mai arată în comunicat.

Evenimentul a reunit peste 50 de cluburi sportive, 11 federaţii, peste 1.000 de sportivi de performanţă şi participanţi din 13 ţări (Australia, Austria, Brazilia, Franţa, Germania, Italia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovacia, SUA, Ungaria, România).

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER