Ştiri din zonă
Cluj | A plecat din spital după ce a fost confirmat cu COVID-19. Oamenii legii l-au prins în scurt timp
Publicat acum
6 anipe

Un bărbat infectat cu noul coronavirus a plecat din spital. Polițiștii din Cluj l-au găsit în scurt timp, iar acum este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Ieri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre plecarea voluntară a unui bărbat în vârstă de 60 de ani, din incinta unei unități medicale în care a fost testat pozitiv cu virusul COVID-19. Acesta urma să fie transferat la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Au fost derulate activități pentru depistarea bărbatului, iar în jurul orei 14, acesta a fost identificat la domiciliu, pe raza municipiului Turda. În baza unui mandat emis de magistrați, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au intrat în locuința acestuia, unde l-au imobilizat, iar ulterior acesta a fost transportat de către un echipaj medical la unitatea spitalicească.
În continuare sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului











