Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CLUJ | Actorii Maia Morgenstern şi Florin Piersic, premiul pentru întreaga activitate la Gala Uniter

Publicat acum

pe

Actorii Maia Morgenstern şi Florin Piersic au primit, luni seară, premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Uniter în cadrul unei ceremonii desfăşurată la Teatrul Naţional Cluj-Napoca şi prezentată de Ion Caramitru, transmite Mediafax.

Preşedintele Uniter, Ion Caramitru, a declarat, luni seară, la Cluj-Napoca, pe scena Teatrului Naţional, la cea de-a 27 ediţie a Galei Premiilor Uniter, că primul premiu pentru întreaga activitate a fost oferit unui ”actor înalt, care e tot timpul frumos, carismatic, are temperament, sensibilitate şi drag de oameni, care şi-a construit singur o carieră impresionantă în teatru, film şi televiziune – Florin Piersic”.

Actorul Florin Piersic a declarat că este bine că a primit premiul la vârsta de 83 de ani pentru că, dacă l-ar fi primit după ce ar fi plecat în stele, nu mai avea niciun rost.

Nu-mi vine să cred că pe această scenă, unde am jucat de sute de ori, am debutat eu cu o singură replică, <>. Eu săream pe masă la repetiţii de zeci de ori iar la premieră mi-a spus cineva că în sală era Petru Groza. Am sărit pe masa aia, iar când am sărit s-a rupt masa. Iar mama m-a întrebat când am ajuns acasă dacă totdeauna s-a rupt masa, iar tata mi-a spus să mă fac doctor veterinar. Aşa am debutat eu”, a spus Piersic, care a adăugat că nu i-a venit să creadă că la 83 de ani spectatorii prezenţi la Teatrul Naţional Cluj-Napoca l-au aplaudat şi s-au ridicat în picioare la intrarea sa.

Maia Morgenstern a declarat la rândul său că decernarea premiului a fost un moment special, deoarece a putut fi alături de fiica ei, Cabiria.

În momentul în care am aflat că am primit premiul m-am întristat şi apoi am început să mă gândesc de ce m-am întristat, ce motiv am să mă întristez. E tristeţe sau moment de cumpănă, al evaluării, un moment în care pun în cumpănă ce a fost şi ce o să mai vină?”, a spus actriţa, care a rememorat primele sale cuvinte spuse pe o scenă la vârsta de 18 ani, acestea fiind ”Am uitat”, pentru că uitase replicile.

În cadrul Galei Uniter au mai fost acordate premii pentru întreaga activitate regizorului Cristian Pepino, scenografului Nina Brumuşilă şi Doinei Papp pentru critică şi istorie teatrală. De asemenea, premiul de excelenţă a revenit teatrului independent Unteatru.

De asemenea, au mai fost acordate premii speciale regizorului Decebal Marin pentru teatrul de păpuşi şi marionete, muzicianului Marius Mihalache pentru proiectul „Săftiţa”, actriţei şi coregrafei Andrea Gavriliu pentru mişcare scenică, criticului şi istoricului de teatru Florica Ichim pentru activitatea editorială şi publicistică a Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”, Facultăţii de Teatru şi Film a a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca.

Au mai fost premiaţi, Andrei Huţuleac – pentru cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Randle P. McMurphy din spectacolul ”Zbor deasupra unui cuib de cuci”, oferit de primarul Emil Boc şi actriţa Mariana Mihuţ, Ofelia Popii – pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru rolurile Seigen şi Shinnobu Sota din spectacolul ”Povestea prinţesei deocheate”, Dragoş Buhagiar – pentru scenografie, Natalia Călin – pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, iar Richard Balint a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Totodată, au mai fost acordate premii pentru debut, critică de teatru, cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, cel mai bun spectacol de teatru TV, cea mai bună regie şi pentru cel mai bun spectacol.

Nominalizările la Premiile Uniter au fost făcute de un juriu de selecţie, alcătuit din criticii de teatru Monica Andronescu, Oana Borş şi Mircea Morariu, iar juriul final, care i-a desemnat pe câştigătorii premiilor, i-a avut în componenţă pe actorul Vlad Ivanov, criticul Doina Modola, actriţa Maia Morgenstern, regizorul Cristian Pepino şi scenograful Viorica Petrovici.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER