Ştiri din zonă
Cluj | Anunţa că vinde componente de calculator la preţuri avantajoase şi cerea banii în avans. Câte persoane a înșelat
Publicat acum
4 anipe

O femeie a fost trimisă în judecată de procurorii clujeni după ce a prejudiciat opt persoane, cu peste 156.000 de lei. Ea anunţa, prin intermediul unei platforme online, că vinde la preţuri avantajoase componente de calculator şi cerea banii în avans persoanelor interesate.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că o femeie a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată şi fals informatic în formă continuată, iar un bărbat, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată.
”În cursul lunii mai, 2021, şi a perioadei septembrie-octombrie, 2021, inculpata DMA, profitând de cererea ridicată pentru componente hardware (piese de calculator) necesare construirii de staţii de minat criptomonede, prin intermediul unei platforme online de vânzare de bunuri, publica anunţuri fictive prin care oferea respectivele bunuri la preţuri avantajoase, se prezenta în faţa potenţialilor clienţilor cu nume mincinoase şi calitatea neadevărată de reprezentant al unei persoane juridice reale şi, pentru a câştiga încrederea completă a victimelor, le comunica prin aplicaţii de mesagerie facturi falsificate”, se arată în comunicat.
Sursa citată a menţionat că femeia solicita plata în avans a bunurilor, iar persoanele interesate au transferat sumele de bani în conturi bancare aflate la dispoziţia ei sau a complicelui. După primirea banilor, ea îi retrăgea.
Procurorii au precizat că prin această metodă ea a înşelat opt persoane şi a creat un prejudiciu total de 156.890 lei.
Citește și:

Tragedie la ieșire din Cluj-Napoca spre Dej: o fetiță de 9 ani a murit, alți copii răniți grav în urma unui teribil accident – FOTO/VIDEO

Cel mai bun voleibalist român, fost la Unirea Dej, a semnat cu Asseco Resovia

Pacienții din Dej vor avea acces la „E-Sănătatea Mea”. Platforma adună istoricul medical, rețetele și serviciile decontate de CNAS












