Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Cluj Arena, pregătit pentru meciul România – Danemarca

Publicat acum

pe

În contextul în care Federaţia Română de Fotbal a anunţat punerea în vânzare, cu data de miercuri, 1 martie 2017, a biletelor pentru meciul de fotbal România – Danemarca, partidă din preliminariile Campionatului Mondial din Rusia 2018, confruntare ce se va disputa la data de 26 martie pe Cluj Arena, Consiliul Judeţean Cluj face mai multe precizări.

Gazonul stadionului Cluj Arena a ieşit cu bine din iarnă şi se prezintă în acest moment în condiţii bune, cu o iarbă în curs de regenerare după sezonul rece. În acelaşi timp, pentru aducerea terenului la starea optimă în vederea disputării meciului celor două selecţionate de fotbal au fost demarate, cu ajutorul unor utilaje profesionale, ample lucrări de fertilizare a gazonului, vertidrenare, periere, tunderi succesive, cilindrare longitudinală şi transversală, aerare prin tăiere şi perforare precum şi tratamente de prevenţie şi combatere.

Îi asigur pe această cale pe toţi iubitorii de fotbal din România că starea gazonului este una bună şi că am luat deja toate măsurile care se impun astfel încât la data disputării partidei România-Danemarca suprafaţa de joc de pe Cluj Arena să se prezinte în condiţii optime pentru disputarea acestui meci de o importanţă deosebită pentru calificarea la turneul final”, a declarat Alin Tișe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

În vederea unei corecte informări a tuturor iubitorilor de fotbal şi, în special, a suporterilor echipei naţionale de fotbal a României, reamintim faptul că biletele pot fi procurate exclusiv online, de pe site-urile bilete.frf.ro şi bilete.ro, şi nu de la casele de bilete ale Cluj-Arena!

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER