Ştiri din zonă
Cluj | Bilanțul minivacanței de 1 Mai: Sute de amenzi, șoferi grăbiți sau beți și permise reținute
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișÎn perioada minivacanței de 1 Mai, polițiștii din cadrul IPJ Cluj au acționat cu efective suplimentare față de dispozitivul curent pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice.
În perioada 28 aprilie – 1 mai, poliţiştii au acţionat pe raza județului Cluj pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. Aceștia au intervenit la peste 360 de solicitări venite din partea cetățenilor, majoritatea prin intermediul serviciului 112.
În urma acțiunilor derulate și a intervențiilor, polițiștii au aplicat 771 de sancţiuni contravenţionale. Din totalul acestora, 89 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 38 la Legea 12/1990 pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, celelalte vizând încălcări ale altor acte normative.
Majoritatea, respectiv 598, au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 6 pentru consum de alcool la volan, 435 pentru conducere cu viteză excesivă.
Totodată, au fost reţinute 115 permise de conducere, dintre care 6 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 63 pentru viteză excesivă şi 46 pentru alte abateri la regimul rutier.
În această perioadă, doi conducători auto au fost reținuți pentru 24 de ore pentru diverse infracțiuni rutiere.
FOTO – Arhivă