Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Cluj | Condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a tuşit în faţa unui poliţist local, ameninţându-l că îi transmite COVID-19

Publicat acum

pe

Un bărbat a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, după ce, în urmă cu două săptămâni, a tuşit în faţa unui poliţist local din Cluj-Napoca și l-a amenințat că îi transmite COVID-19.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a transmis, astăzi, printr-un comunicat de presă, că pe data de 10 aprilie, între procuror şi un bărbat a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei privind comiterea infracţiunii de ultraj.  

Pe data de 28 martie, în jurul orei 23.30, un poliţist local a încercat să împiedice plecarea din Unitatea de Primire Urgenţe Cluj-Napoca a unui bărbat.

“Inculpatul B.I. l-a ameninţat pe acesta cu transmiterea bolii infectocontagioase Covid-19, prin tuşirea intenţionată, după înlăturarea măştii de protecţie, în direcţia feţei poliţistul local, de la o distanţă de aproximativ un metru, doi  metri, cauzându-i, astfel, o stare de temere acestuia din urmă, motiv pentru care s-a oprit şi s-a retras uşor în spate”, arată Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. În cadrul acordului de vinovăţie, bărbatul a fost condamnat la şase luni de închisoare, cu suspendare, stabilindu-se un termen de supraveghere de doi ani.

Totodată, bărbatul este obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională şi să preteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria municipiului Cluj-Napoca sau Primăria comunei Baciu.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER