Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CLUJ | Creștere cu aproape 50% a numărului de părinți care apelează ALOPEDI

Publicat acum

pe

ALOPEDI 0364 — 917, serviciul gratuit de sfat medical telefonic de urgență al Spitalului de Copii Cluj-Napoca din subordinea Consiliului Județean Cluj este din ce în ce mai intens solicitat de părinți.

Astfel, în primele trei luni ale anului 2017 au apelat la acest serviciu un număr de 3126 de părinți, cu 47,03 % mai mulți comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016.

În ceea ce privește motivele pentru care părinții au apelat ALOPEDI, acestea se referă, în marea lor majoritate, la probleme respiratorii, în 22,13% din cazuri, urmate de febră — 20,6% și probleme digestive 18,5%.

Eficiența serviciului este relevată, printre altele, de faptul că, în urma triajului telefonic efectuat de către medici în primul trimestru al anului curent, nu mai puțin de 69,6% dintre cazuri au putut fi rezolvate la domiciliu, medicii acordând părinților sfaturi privind îngrijirea copiilor și explicându-le semnele de alarmă la apariția cărora se impune prezentarea la medic. Totodată, un număr de 420 de apeluri, reprezentând 13,4% din numărul total au fost pentru situații ce au necesitat consult medical imediat, față în față, în următoarele două ore.

În același timp, în ceea ce privește zona de proveniență a celor care apelează la serviciile ALOPEDI, se remarcă faptul că a crescut numărul apelurilor provenite din alte județe decât Cluj, acestea reprezentând în momentul de față 50,28% din numărul total, comparativ cu 41,41% în 2016. Dintre acestea, cele mai multe apeluri provin din București, respectiv 12,5%, urmat de județele Prahova, Brașov și Timiș cu câte 2,5% fiecare. De asemenea, extrem de edificator este și faptul că serviciul a început să fie utilizat din ce în ce mai des și de către cetățenii români aflați în străinătate, un număr de 16 apeluri provenind în primul trimestru al anului 2017 de la români care se găseau în alte țări în momentul apelării, din diferite motive.

Încrederea tot mai mare de care acest serviciu medical se bucură în rândul părinților nu poate decât să mă bucure. Felicit întreaga echipă ALOPEDI pentru modul exemplar în care acționează, reușind să furnizeze sfaturi de calitate și într-un timp scurt, fără ca părinții să mai fie nevoiți să se deplaseze împreună cu micii pacienți, la doctor. Este, cu certitudine, un plus de confort pentru aceștia dar și o măsură venită în sprijinul unităților spitalicești și al cabinetelor medicilor de familie, și așa supraaglomerate adesea”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Reamintim în acest context faptul că ALOPEDI — 0364 917 este serviciul de sfat medical telefonic de urgență asigurat de către 35 de medici rezidenți, specialiști sau primari în specialitatea pediatrie sau medicină de urgență, cu stagiul de pregătire în pediatrie efectuat, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca. Aceștia efectuează un triaj telefonic al urgențelor pediatrice, asigurând sfaturi în situațiile ce pot fi rezolvate la domiciliu, în cazul copiilor fără manifestări sugestive de boală severă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER