Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CLUJ | Doi tineri au murit, iar alţi trei au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, încercând să evite o alta – FOTO

Publicat acum

pe

Doi tineri au murit sâmbătă seara și alţi trei au fost răniţi, într-un accident rutier pe centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca, de la Vâlcele – Apahida, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat încercând să evite un autoturism care a efectuat o depăşire neregulamentară.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, a declarat, duminică, pentru Mediafax că şoferul care a provocat accidentul şi-a continuat drumul ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Un conducător auto în vârstă de 23 de ani care se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre Apahida pe centura de ocolire Vâlcele – Apahida a efectuat o depăşire neregulamentară trecând peste marcajul continuu longitudinal. Din partea opusă circula regulamentar un autoturism al cărui şofer a încercat să evite impactul, a tras brusc dreapta de volan, iar maşina a intrat în balans şi s-a răsturnat pe carosabil de mai multe ori. În maşină se aflau 5 persoane, iar în urma accidentului un pasager de 22 de ani a decedat, restul persoanelor fiind rănite, printre care şi şoferul care era în comă. Cel care a provocat accidentul şi-a continuat drumul ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat”, a spus Morar.

Potrivit acestuia, şoferul care a efectuat depăşirea neregulamentară a fost oprit de un echipaj de Poliţie în localitatea Răscruci şi este cercetat penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Participanţii la trafic au dat dovadă de spirit civic, unii au oprit şi au acordat primul ajutor victimelor şi au chemat ambulanţele, iar alţii au plecat în urmărirea celui care a provocat accidentul şi au ajutat poliţia să îl oprească şi să îl aducă la locul accidentului”, a mai spus Traian Morar.

Traficul rutier la locul accidentului a fost blocat o jumătate de oră.

Șoferul autoturismului aflat în comă a decedat ulterior la spital, bilanțul accidentului ajungând astfel la doi moți și trei răniți.

 

Sursa – Mediafax

FOTO – Facebook/Info Trafic jud. Cluj

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER