Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CLUJ | Femeia și copilul de 8 ani care au decedat în urma furtunii din Halkidiki au fost înmormântaţi!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Femeia şi copilul de 8 ani care au murit în urma furtunii din Halkidiki, Grecia, au fost înmormântaţi, marţi, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca. Slujba a fost oficiată de mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuţ, transmite Mediafax.

Trupurile neînsufleţite ale celor doi români morţi în timpul furtunii din Halkidiki, o femeie şi un băiat de 8 ani, au fost aduse, luni, din Grecia la Cluj-Napoca, iar marţi a avut loc slujba de înmormântare în Cimitirul Central.

Slujba religioasă, la care au asistat zeci de persoane, a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

Femeia şi copilul ei de opt ani au murit în timpul furtunii din Halkidiki, unde familia se afla în vacanţă, în urma prăbuşirii acoperişului unui restaurant. Soţul femeii a fost rănit şi a fost internat, iniţial, într-un spital din Grecia, de unde a fost adus cu o ambulanţă privată la Cluj.

Bărbatul a fost consultat de medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe şi de cei de la Clinica de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca şi a fost externat. El va urma tratament la domiciliu, au anunţat reprezentanţii spitalului. Potrivit acestora, bărbatul prezintă un traumatism cranio-cerebral minor, un traumatism la coloană lombară şi mai multe escoriaţii şi plăgi.

Cel puţin şapte persoane, inclusiv şase turişti au murit, iar alte 100 au fost rănite în urma unei furtuni violente care a afectat săptămâna trecută nordul Greciei, potrivit autorităţilor locale, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER