Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CLUJ | Indicatoare rutiere noi pe drumurile județene, printr-o „firmă penală”

Publicat acum

pe

Montare indicatoare rutiere strada Crangului Valcele Dej (2)

Președintele Consiliului Județean Cluj a semnat contractul de achiziție publică având ca obiect „Indicatoare rutiere și stâlpi de susținere indicatoare rutiere” în vederea semnalizării verticale a drumurilor județene clujene.

Astfel, în urma achiziției efectuate de către forul administrativ județean, oferta declarată câștigătoare a fost cea depusă de către firma SC Loial Impex SRL, cu o propunere financiară de 38.580 lei fără TVA. În cadrul aceleiași licitații au mai fost depuse două oferte, respectiv de către SC Kiss Unicum SRL cu o ofertă în valoare de 40.073,20 lei fără TVA și SC Girod Semnalizare Rutieră SRL cu o ofertă în valoare de 40.336 lei fără TVA.

Necesitatea achiziției acestor indicatoare a fost justificată de faptul că, potrivit verificărilor efectuate în teren de specialiștii Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Cluj, o mare parte dintre indicatoarele rutiere montate în prezent pe acostamentele drumurilor județene prezintă un grad mare de uzură și degradare, datorat atât duratei mari de exploatare cât și altor cauze fizice și mecanice, astfel încât acestea nu mai dețin capabilitatea asigurării gradului normal de retroreflexie pe timp de noapte.

Astfel, în urma testelor tehnice efectuate, s-a constatat faptul că aceste indicatoare au un coeficient de retroreflexie al panoului de aproximativ 40%, adică la mai puțin de jumătate din valoarea standard minimă prevăzută de normativele în vigoare. Din acest motiv, dar și din dorința nepericlitării siguranței participanților la trafic, aceste indicatoare se impune a fi înlocuite, prioritate având cele de avertizare și reglementare, urmate de cele de informare.

De asemenea, necesitatea montării de noi indicatoare se datorează și distrugerii acestora ca urmare a unor accidente rutiere sau a distrugerii/furtului săvârșite de către persoane răuvoitoare, neidentificate.

Decizia de a înlocui nu mai puţin de 124 de indicatoare și 920 de stâlpi de susținere de pe drumurile judeţene care au depășit cu mult durata maximă de exploatare, de circa șapte ani, este determinată de dorinţa noastră, în calitate de proprietari şi administratori ai drumurilor judeţene, de a asigura o circulaţie în condiţii de maximă siguranţă”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Firma câștigătoare – SC Loial Impex SRL – este deținută de Sorin Iacob, președintele Camerei de Comerț Suceava. Aceasta este cercetată de DIICOT într-un dosar de evaziune și spălare de bani de milioane de euro. SC Loial Impex SRL – este abonată la lucrări publice în zona Moldovei, iar patronul sponsorizează partide după nevoie, potrivit clujust.ro.

Dosarul de evaziune fiscală vizează peste 100 de persoane şi un prejudiciu de 9,8 milioane de euro. Anchetatorii susţin că, prin intermediul mai multor firme, suspecţii efectuau tranzacţii fictive de materiale de construcţii, în scopul micşorării profitului declarat la Fisc sau al rambursării de TVA.

Potrivit sursei citate, firma lui Sorin Iacob a câştigat în ultimii ani zeci de contracte pentru marcaje, indicatoare rutiere şi instalaţii electrice pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Spitalul Judeţean de Urgenţe Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare“ Suceava, direcţiile judeţene de drumuri şi poduri din Iaşi şi Botoşani, Aeroportul Internaţional Timişoara, Consiliul Judeţean Alba şi mai multe primării, printre care Suceava, Iaşi, Cluj-Napoca, Piatra Neamţ, Focșani și Bacău.

Societatea suceveană s-a remarcat de-a lungul timpului drept un sponsor politic. Conform documentelor oficiale, Loial Impex SRL a sponsorizat PSD în 2005 cu suma de 10.000 lei, iar în 2000 PNL cu 15.000 lei.

În 2014, firma lui Sorin Iacob a câștigat un contract în valoare de aproximativ 2,1 milioane de lei fără TVA şi pentru marcaje rutiere în Cluj-Napoca.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER