Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CLUJ | Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat la închisoare în dosarul Uioreanu, dat în urmărire, ar fi plecat în concediu

Publicat acum

pe

Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat la 3 ani şi 8 luni la închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost dat în urmărire după ce nu a fost găsit pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Gherla. Avocatul său susţine că bărbatul este plecat în concediu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că în cazul lui Ioan Bene a fost ridicată măsura controlului judiciar din decembrie 2015.

În urma deciziei Curţii de Apel Cluj, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Cluj. Pe numele a doi bărbaţi din municipiul Cluj-Napoca (Horea Uioreanu – n.r.), respectiv comuna Iclod, judeţul Cluj, (Vasile Pogăcean – n.r.) au fost emise mandate de executare a unor pedeapse de 6 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, tentativă de complicitate la infracţiunea de spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv 3 ani închisoare pentru dare de mită. Al treilea bărbat (Ioan Bene – n.r.) a fost dat în urmărire naţională deoarece nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei. Persoanei respective i se ridicase măsura controlului judiciar din decembrie 2015”, a spus Pop.

Conform procedurii legale, poliţiştii efectuează cercetări iar în cazul în care apar indicii temeinice că persoana vizată s-ar sustrage mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea va fi sesizată instanţa pentru a dispune emiterea unui mandat european de arestare.

Avocatul lui Ioan Bene, Mihai Neamţu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că omul de afaceri este plecat ”în concediu”, acesta neputând preciza dacă este în ţară sau în străinătate.

Uioreanu şi Pogăcean au fost introduşi, de miercuri, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla după ce Curtea de Apel Cluj i-a condamnat definitiv la 6 ani şi 4 luni de închisoare, respectiv 3 ani de închisoare.

Prin aceeaşi decizie, Ioan Bene a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru dare de mită.

Ioan Bene conduce mai multe firme care au derulat proiecte cu Consiliul Judeţean Cluj, printre care cel de construire a noii piste de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj. Acesta are în derulare şi proiecte imobiliare, dar este şi cumpărătorul fostului hotel ”Continental” din centrul municipiului Cluj-Napoca, pe care vroia să îl reabiliteze. Bene mai este cercetat şi într-un alt dosar de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Horea Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA în 28 mai 2014 pentru cinci infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani, şi, ulterior, arestat preventiv pe 29 de zile, alături de oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean.

În rechizitoriul întocmit la vremea respectivă de procurori se arăta că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu “a pretins de la Pogăcean Vasile suma totală de 693.224 lei din care, în perioada aprilie 2013 – mai 2014, în mod repetat, a primit în zece tranşe suma totală de 134.500 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi administrativ teritorial din judeţul Cluj, în vederea finanţării contractelor pe care respectivele entităţi le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL, deţinută de inculpatul Pogăcean Vasile”.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Uioreanu “a pretins de la inculpatul Ioan Bene suma totală de 300.000 lei, din care în perioada octombrie 2012 – martie 2014, în mod repetat, a primit în şapte tranşe suma totală de 278.000 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit în vederea plăţii contractelor derulate de SCC Napoca SA deţinută de inculpatul Ioan Bene”.

Potrivit comunicatului citat, Horea Uioreanu şi Ioan Bene întocmeau acte în fals, ca să disimuleze actele de corupţie.

În încercarea de a disimula adevărata înţelegere între părţi, respectiv plata unei sume cu titlu de mită, la data de 13 mai 2014, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a convenit cu inculpatul Bene Ioan ca acesta să facă demersuri pentru încheierea în fals a unui contract şi a unei facturi fiscale între una din societăţile deţinute de omul de afaceri, respectiv SC Napocamin SRL cu societatea Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative SRL. Actele respective atestă în fals o convenţie comercială între cele două societăţi, fiind folosite pentru a crea aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă – sondaj de opinie de care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţan Cluj, în valoare de 5.000 euro”, se arăta în rechizitoriul dosarului.

Potrivit anchetatorilor, Uioreanu “a pretins, împreună cu inculpatul Ioan Petran, consilier judeţean, la data de 9 aprilie 2014, de la inculpatul Gabriel Davidescu, director de dezvoltare al SC UTI Grup SA, suma de 20.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj) pentru ca, în exercitarea atribuţiilor funcţiei, să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe, în favoarea societăţii UTI Hotel & Parking SRL, în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj Napoca. Din banii pretinşi, la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro„.

În ceea ce priveşte relaţia dintre Horea Uioreanu şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, procurorii susţineau că Pogăcean i-ar fi dat cu titlu de mită lui Uioreanu aproape 135.000 de lei.

În perioada aprilie 2013-mai 2014, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile remiterea, cu titlu de mită, a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de aproximativ 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene să aloce sumele vizate de omul de afaceri. După ce a primit, în avans, o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Uioreanu Horea Dorin, în lunile mai şi octombrie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune”, se arăta în rechizitoriul dosarului.

Lucrările la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca au fost un prilej bun pentru ca Horea Uioreanu să primească de mai multe ori bani cu titlu de mită de la omul de afaceri Ioan Bene, arătau procurorii DNA.

În cursul anului 2011, a fost încheiat contractul de lucrări între Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca RA, în calitate de achizitor şi asocierea SCC NAPOCA SA – SC ICCO SYSTEMS SRL- SC GEO ARC SRL, în calitate de executant, având ca obiect prima etapă de executare, finalizare şi întreţinerea lucrării „Pistă de decolare aterizare de 3.500 m şi suprafeţe de mişcare aferente” la un preţ de 32.436.982,99 euro, durata contractului fiind stabilită la 3 ani, respectiv până la 5 septembrie 2014. Finanţarea investiţiei urma a fi asigurată din bugetul judeţului.”, declarau procurorii.

Pe toată durata executării contractului, acesta a fost adiţionat cu 24 de acte, care i-au crescut valoarea până la 42 de milioane de euro, spuneau procurorii.

Horea Uioreanu primea mita în tranşe, susţineau procurorii, atestă în fals o convenţie comercială între cele două societăţi, fiind folosite pentru a crea aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă – sondaj de opinie de care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţan Cluj, în valoare de 5.000 euro”, se arăta în rechizitoriul dosarului.

Potrivit anchetatorilor, Uioreanu “a pretins, împreună cu inculpatul Ioan Petran, consilier judeţean, la data de 9 aprilie 2014, de la inculpatul Gabriel Davidescu, director de dezvoltare al SC UTI Grup SA, suma de 20.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj) pentru ca, în exercitarea atribuţiilor funcţiei, să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe, în favoarea societăţii UTI Hotel & Parking SRL, în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj Napoca. Din banii pretinşi, la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro„.

În ceea ce priveşte relaţia dintre Horea Uioreanu şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, procurorii susţineau că Pogăcean i-ar fi dat cu titlu de mită lui Uioreanu aproape 135.000 de lei.

În perioada aprilie 2013-mai 2014, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile remiterea, cu titlu de mită, a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de aproximativ 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene să aloce sumele vizate de omul de afaceri. După ce a primit, în avans, o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Uioreanu Horea Dorin, în lunile mai şi octombrie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune”, se arăta în rechizitoriul dosarului.

Procurorii spuneau că în această cauză s-a instituit sechestrul şi s-a indisponibilizat suma de 13.500 lei aparţinând lui Horea Uioreanu, în vederea confiscării speciale. De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil situat în Cluj, în suprafaţă de 195 metri pătraţi aparţinând lui Uioreanu, până la concurenţa sumei de 421.300 lei, în vederea confiscării speciale.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER