Conectează-te cu noi

Politic

Cluj | Partidul Demos a pus pe prima poziţie la europarlamentare o militantă romă de la Pata Rât

Publicat acum

pe

Partidul Democraţiei şi Solidarităţii – Demos a decis să ofere prima poziţie din lista pentru alegerile europarlamentare unei activiste rome pentru drepturile omului, care locuieşte de şapte ani la Pata Rât, în apropierea rampei de gunoi a municipiului Cluj-Napoca, potrivit Agerpres.

Candidatura Lindei Greta Zsiga, de 37 de ani, a fost anunţată, joi, de purtătorul de cuvânt al Partidului Democraţiei şi Solidarităţii – Demos, Claudiu Turcuş, în cadrul unei conferinţe de presă organizată în apropierea rampei de gunoi a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât.

Lista Demos pentru Parlamentul European are 12 persoane şi este una de oameni, nu de CV-uri, fiind deschisă de Linda Greta Zsiga, activistă pentru locuire, care a fost evacuată împreună cu familia ei de pe str. Coastei din Cluj-Napoca. O perioadă a locuit în Pata Rât. Demos a devenit în 2016 o platformă civică, iar în septembrie 2018 a devenit un partid politic care luptă pentru echitate socială. Suntem prezenţi în 20 de oraşe din România şi din afara ţării şi ne propunem să construim o alternativă politică de stânga”, a spus Claudiu Turcuş.

La rândul ei, Linda Greta Zsiga a declarat că face parte dintre cei care, în decembrie 2010, a fost evacuată, alături de alte 76 de familii, din casa în care locuia şi mutată, în condiţii de ger, la minus 20 de grade, la Pata Rât.

Din experienţa mea de activistă, am constatat că fenomenul evacuărilor forţate, întâlnit peste tot în România, îi vizează îndeosebi pe romi care sunt mutaţi de către autorităţi la periferia oraşelor şi ajung să nu mai aibă acces la servicii de bază, ca educaţia, sănătatea sau transportul. În toată România există oameni săraci, care nu au acces la locuinţe decente şi nici acces la servicii publice. Pe acei oameni vreau să-i reprezint, pe acei oameni care se simt deznădăjduiţi, care simt că nu mai au salvare, care simt că nu există nimeni care să le rezolve problema. Cred că avem nevoie de decizii politice, nu doar la nivel naţional şi local, ci şi la nivel european, pentru a rezolva aceste probleme locative. Chiar dacă nu am facultate, am o experienţă care le cuprinde pe toate, am experienţă de viaţă”, a spus Zsiga, conform Agerpres.

Ea a spus că îşi doreşte ca în Parlamentul European să continue lupta pentru dreptul tuturor oamenilor la o locuinţă, indiferent de etnie sau de condiţia socială.

Îmi doresc să transpun în politici publice aceste probleme insuficient dezbătute în România şi la nivelul întregii Europe. Voi lupta pentru oprirea evacuărilor forţate, pentru dreptul la locuire, pentru creşterea stocului de locuinţe sociale publice, pentru reglementarea costurilor locuinţelor şi chiriilor aşa încât categoriile sociale defavorizate să poată avea acces la ele”, a mai spus Linda Greta Zsiga.

Partidul Democraţiei şi Solidarităţii – Demos şi-a anunţat, joi, lista candidaţilor în alegerile pentru Parlamentul European, împreună cu Manifestul politic.

Construim o forţă politică care să lupte pentru bunăstare, democraţie şi solidaritate, împotriva inegalităţii şi a sărăciei, a naţionalismului şi a marilor interese de afaceri ce ameninţă viitorul Uniunii Europene”, se arată în manifestul Partidului Demos.

Temele majore pe care Demos le susţine în campania pentru europarlamentare se numără: apărarea drepturilor angajaţilor şi ale persoanelor marginalizate social; o economie europeană bazată pe cooperare şi nu pe competiţie; protecţia mediului; reorientarea Politicii Agricole Comune pentru a sprijini ţăranii, producătorii medii şi mici şi cooperativele; protejarea drepturilor şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.

Politic

Cornel Itu, discuție pe tema legislației privind etichetarea produselor cosmetice

Publicat acum

pe

Deputatul dejean Corneș Itu a participat la o discuție cu reprezentanții RUCODEM pe tema legislației privind etichetarea produselor cosmetice.

”Luni, 15 aprilie, am participat în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților la o discuție cu reprezentanții Uniunii Române a Producătorilor de Cosmetice și Detergenți (RUCODEM), din care face parte și compania clujeană Farmec SA, pe tema legislației privind etichetarea produselor cosmetice.

Reprezentanții RUCODEM au prezentat în fața Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare câteva aspecte referitoare la situațiile rezultate ca urmare a controalelor efectuate de către reprezentanții ANPC cu privire la etichetarea produselor cosmetice. Delegația prezentă în Parlament a arătat faptul că în ultimul an și mai acut în ultimele trei luni au fost solicitate membrilor industriei cosmetice numeroase modificări în etichetarea produselor, aceste cerințe apărând în contextul în care legislația în domeniu nu s-a modificat în ultimii șase ani.

RUCODEM a arătat că producătorilor li s-au cerut noi modificări privind informațiile prezente pe ambalaj și modul de prezentare a acestora astfel:

  • Poziționarea traducerilor în limba română a textelor în limbi străine în același câmp vizual (deși traducerile în limba română sunt amplasate pe alte laturi/în alt câmp vizual pe ambalaj);
  • Interzicerea de a aplica etichete cu traduceri în limba română pentru produse importate din alte țări (etichete temporare sau definitive) lucru care reprezintă o piedică în circulația produselor pe piața unică UE;
  • Solicitarea de a eticheta compoziția materialului suport al șervețelelor umede (demachiante, pentru bebeluși etc.) deși legislația UE exceptează etichetarea compoziției acestei componente pentru produsele de unică folosință;
  • Cerințe de a traduce cuvinte care sunt marcă înregistrată sau cuvinte de felul “mega”, “duo”, “giga”.

Reprezentanții RUCODEM au susținut că toate penalitățile însoțite de oprirea de la comercializare a produselor până la remedierea etichetării au fost date în baza interpretării diferite a aceluiași articol de lege, respectiv Art. 20 din OG 21/1992 privind protecția consumatorilor. Însă, producătorii spun că produsele mai sus menționate sunt reglementate de legislație specifică, și anume Regulamentul UE 1223/2009 privind produsele cosmetice.    De asemenea, reprezentanții industriei cosmetice solicită clarificarea cerințelor ANPC, considerând că acestea exced prevederile legale. Totodată, RUCODEM solicită:  acceptarea aplicării etichetelor în limba română peste etichetele în limbi străine pentru a permite libera circulație a produselor pe piața unică UE; continuarea acceptării poziționării traducerilor în limba română și în alt câmp vizual, așa cum este în prezent la noi și în majoritatea țărilor UE; repunerea în vânzare a șervețelelor umede, precum și un cadru stabil, predictibil și coerent prin clarificări scrise și termene de aplicare posibil de implementat de către operatorii economici, cum a ar fi cele cuprinse între 9 și 12 luni.

În calitate de deputat PSD și clujean, susțin activitatea Farmec SA, un brand de renume al industriei cosmetice, apreciat atât în țară, cât și în străinătate pentru calitatea produselor. Farmec SA este unul dintre simbolurile Clujului și, în aceeași măsură, unul dintre angajatorii importanți din zona Transilvaniei. Consider că este de datoria noastră să ne sprijinim producătorii, să facem și să aplicăm legislația în mod corect, însă fără exces de zel, acest lucru nefiind în folosul nimănui, nici al României, nici al producătorilor, nici al consumatorilor”, transmite prin intermediul unui comunicat de presă deputatul dejean Cornel Itu.

Continuă să citești

Politic

Tudorel Toader pleacă de la Ministerul Justiției. PSD i-a retras sprijinul. Nicolicea, posibil înlocuitor

Publicat acum

pe

Liderii PSD au decis astăzi, în şedinţa CEx, retragerea sprijinului politic pentru ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Decizia vine după criticile lui Dragnea adresate lui Toader privind realizarea ordonanţelor pentru modificarea codurilor penale şi contestaţia în anulare.

Premierul Viorica Dăncilă a confirmat decizia luată în şedinţa PSD de retragere a sprijinului politic pentru Tudorel Toader, anunţând că a fost votată în şedinţă demiterea acestuia şi speră că decizia să fie dublată de demisie.

”În cadrul CEx de astăzi s-au luat decizii referitor la cele două colege care candidează pentru PE, Plumb şi Intotero şi un vot, decizie referitor la dl Toader. În urma votului şi nemulţumirilor manifestate de colegi referitor la dl Toader, nemulţumiri care au avut în vedere la acte normative, dar şi aspecte în spaţiul public care nu au fost urmate de o decizie s-a votat şi adoptat demiterea dl Toader. Eu sper să fie dublată şi de o demisie. Voi avea o discuţie şi cu dl Toader, de aceea am făcut referire la demisie”, a declarat Viorica Dăncilă.

De ce au fost nemulțumiți PSD-iștii de activitatea lui Tudorel Toader? ”Astăzi, în CEx, s-au exprimat din păcate foarte multe nemulţumiri la adresa domnului Toader. Un om pe care eu personal îl respect şi l-am sprijinit în toţi aceşti doi ani. Dar s-a acumulat foarte multă nemulţumire din două motive. Şi anume nemulţumirile şi supărările miniştrilor că se tot întârzia avizarea la MJ şi doamna premier a trebuit să intervină. Şi faptul că s-a discutat despre iniţierea unor OUG fără să facă nimic, lungind discuţiile trei, patru luni de zile. Astea au fost discuţiile şi de aceea suntem azi aici. A fost o decizie politică”, a declarat Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional PSD.

De cealaltă parte, Tudorel Toader a declarat zilele trecute că nu îl cuprind emoţiile în privinţa votului pe moţiunea adresată acestuia deoarece nu are de ce şi că va rămâne în funcţie până când în Monitorul Oficial va apărea cu nume şi prenume alt ministru.

Cu o activitate de peste 27 de ani în politică, Eugen Nicolicea (63 de ani) este propunerea PSD la conducerea Ministerului Justiţiei.

Tot astăzi s-a stabilit că Oana Florea va prelua Ministerul Fondurilor Europene, în locul Rovanei Plumb, iar Liviu Brăiloiu va ajunge la ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în locul Nataliei Intotero, cele două urmând să intre în campanie pentru europarlametare.

”Legat de nominalizareă la Minsiterul Fondurilor Europene candidatul nostru este Oana Florea. E o colegă care are experienţă. A lucrat la Bruxelles. Sunt convinsă că în ceea ce priveşte atragerea fondurilor UE are experienţă. Pentru ministerul românilor de pretutindeni Liviu Brăiloiu. Dumnealui a stat mult timp în Spania”, a specificat premierul Viorica Dăncilă.

Continuă să citești

Politic

Cornel Itu: Peste 100 de gospodării izolate din Cluj, pe lista Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice

Publicat acum

pe

Deputatul dejean Cornel Itu anunță printr-un comunicat de presă că ”un număr de 101 gospodării izolate din județul Cluj, neracordate la rețeaua de distribuție electrică, se află pe lista Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice”.

”Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat pentru prima dată organizarea sesiunii de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, în perioada 10 aprilie 2019 – 10 iulie 2019. Programul urmărește creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin de 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali. Finanțarea nerambursabilă acordată de AFM este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei/gospodărie, inclusiv TVA.

Atrag atenția unităților administrativ-teritoriale din județul Cluj, eligibile pentru a depune proiecte pentru gospodăriile neracordate de pe raza lor, asupra importanței acestei oportunități de finanțare și demararea procedurii de depunere a aplicațiilor”, transmite Cornel Itu – deputat PSD Circumscripţia 13 – Cluj.

Continuă să citești

RECLAMĂ

PUBLICITATE

loading...

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare