Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CLUJ | Peste 150 de pompieri vor fi zilnic la datorie în perioada Sărbătorilor de Paşte

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Peste 150 de pompieri vor fi zilnic la datorie în perioada Sărbătorilor de Paşte pentru a asigura misiunile de protecţie a populaţiei din judeţul Cluj. Sunt pregătite în permanenţă pentru intervenţie 108 autospeciale şi mijloace tehnice pentru stingerea incendiilor, descarcerare, SMURD, căutare-salvare, precum şi alte tipuri de tehnică.

În perioada premergătoare Sărbătorilor de Paşte, au fost desfăşurate verificări pe linia prevenirii incendiilor la biserici şi unităţi de cazare. Pompierii militari au derulat recunoaşteri şi controale la lăcaşurile de cult şi la spaţiile destinate cazării persoanelor, unde se preconizează aflux mare de persoane. Nu au fost identificate nereguli grave care să impună oprirea funcţionării, însă au fost aplicate 3 de amenzi, în cuantum de 11500 lei, şi au fost acordate 20 de avertismente privind nerespectarea regulilor privind fumatul, întreţinerea şi utilizarea instalaţiilor de alimentare cu energie electrică şi a mijloacelor de primă intervenţie.

Inspectorii de prevenire au avut în atenţie dotarea cu stingătoare, menţinerea liberă a căilor de evacuare, respectiv de acces cu autospecialele de stingere, utilizarea corectă a instalaţiilor electrice şi posibilitatea utilizării hidranţilor exteriori în cazul unui incendiu.

Pe timpul acţiunilor preventive, a fost instruit personalul clerical asupra modalităţilor practice de coordonare a evacuării enoriaşilor, dar şi asupra utilizării stingătoarelor de incendiu dispuse în interiorul lăcaşelor de cult.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER