Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CLUJ | Revista de cultură Tribuna, promovată la nivel european – FOTO

Publicat acum

pe

Revista „Tribuna”, instituţie de cultură care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, este prezentă în perioada 20 aprilie – 4 mai 2017, la Budapesta, în cadrul expoziţiei intitulate ,,Tribuna. Arta pe prima pagină”.

Evenimentul, al cărui vernisaj a avut loc joi, 20 aprilie, la Galeria IX, de pe strada Ráday, nr. 47, 1092, începând cu ora 18.00, este realizat de către Asociaţia Artiştilor Gravori şi Litografi din Ungaria, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Budapesta. În debutul expoziţiei au luat cuvântul Mircea Arman, manager al Revistei Tribuna, precum şi András B. Vágvölgyi, scriitor şi regizor.

Această expoziţie în care este angrenată revista „Tribuna” în capitala Ungariei, continuă seria evenimentelor de prezentare, colaborare şi documentare întreprinse în ultima perioadă de către echipa acestei prestigioase publicaţii culturale. Anterior expoziţiei din Budapesta, Tribuna a fost prezentă la Roma, unde o delegaţie a Revistei a onorat invitaţia primită în acest sens din partea „Accademia di Romania” în Roma, Institutului Cultural Român din Veneţia şi Municipalităţii oraşului Padova.

Perioada în care delegaţia revistei a fost prezentă în Italia a constituit prilejul ideal de a promova Revista şi Editura „Tribuna”, managerul acesteia prezentând auditorului o istorie detaliată a revistei, realizările, rolul acesteia în cultura românească clasică şi contemporană, obiectivele şi statutul actual al acestei instituţii culturale. Publicul prezent, printre care şi critici literari italieni cu renume în domeniu, s-a arătat entuziasmat de textele publicate în cadrul fiecărei apariţii remarcând, totodată, deschiderea internaţională şi multiculturală a „Revistei Tribuna” şi „Tribuna Magazine”.

Revista Tribuna este o publicaţie culturală bilunară ce apare în seria actuală, sub patronajul Consiliului Judeţean Cluj, începând cu anul 2002. Odată cu apariţia noii serii, aceasta s-a impus ca o revistă general-culturală, acoperind atât domeniul literar, prin publicarea de proză şi poezie originală, cronici literare şi eseuri, cât şi a unor creaţii aparţinând altor zone culturale, de la muzică, teatru, film la filosofie, istoria ideilor etc.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER