Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CLUJ | Vrei să obții certificat de radioamator și de operator radio în serviciul mobil terestru? ANCOM organizează examen

Publicat acum

pe

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) prin Direcțiile sale Regionale din București, Cluj, Iași și Timiș organizează, în perioada 4 aprilie — 31 mai 2017, sesiuni de examinare în vederea obținerii certificatelor de radioamator și certificatelor de operator radio în serviciul mobil terestru.

Certificatul de radioamator

Examenele pentru obținerea certificatelor de radioamator vor avea loc în data de 8 aprilie 2017 la Cluj, 21 aprilie 2017 la Iași, 26 aprilie 2017 la Timișoara și 25-26 aprilie 2017 la București. Mai multe detalii referitoare la examenele organizate în vederea obținerii certificatelor de radioamator, precum și alte informații cu privire la regulament, lista de subiecte, regulamente internaționale, formulare și sancțiuni, sunt de asemenea accesibile aici, pe pagina de Internet a ANCOM.

Radioamatorismul este practicat în principal ca activitate de agrement, dar există și competiții organizate la nivel local și internațional. În plus, radioamatorismul oferă posibilitatea dezvoltării aptitudinilor de utilizare a stațiilor de radiocomunicații, cunoașterii aprofundate a fenomenului de propagare radio în diferite benzi de frecvențe, realizării și testării de aparatură de radiocomunicații. Radioamatorii pot contribui uneori, alături de instituțiile publice de resort, la asigurarea comunicațiilor în situații de urgență.

În România există în prezent 3.649 radioamatori autorizați de către ANCOM.

Certificatul de operator radio

Sesiunile de examinare pentru obținerea certificatelor de operator radio în serviciul mobil terestru vor avea loc în perioada 4 — 5 aprilie 2017 la București, 5 mai 2017 la Iași, 10 — 11 mai 2017 la Timișoara și 31 mai 2017 la Cluj. Mai multe detalii sunt disponibile aici, pe pagina de Internet a ANCOM dedicată personalului operator al stațiilor de radiocomunicații.

Pentru a putea utiliza o stație de radiocomunicații, angajații companiilor care dețin sau operează rețele de radiocomunicații mobile terestre trebuie să dețină un certificat de operator radio. De obicei, aceste companii activează în diverse domenii precum industrie, producție, transport și distribuție de utilități publice la nivel național, transporturi, construcții și lucrări publice, agricultură, silvicultură, pază și protecție a vieții și proprietății private, protecție publică, sănătate publică, servicii de gospodărire comunală etc.

În România au fost emise și sunt valabile în prezent 8.331 certificate de operator pentru stațiile de radiocomunicații din serviciul mobil terestru.

Documente necesare

Cei interesați trebuie să depună o cerere de înscriere, împreună cu o copie după actul de identitate și o fotografie color tip pașaport. Suplimentar, pentru obținerea certificatului de operator radio în serviciul mobil terestru este necesară dovada absolvirii cursurilor gimnaziale (clasele 5-8).

Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul ANCOM.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER