Ştiri din zonă
Clujean fără permis, la volan pe o stradă din Gherla
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin Cociș
Un tânăr din Cluj-Napoca s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat de polițiști, prin Gherla, conducând un autoturism deși nu este deținător de permis de conducere.
În cursul zilei de marți, 7 mai, în jurul orei 16.25, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au depistat un bărbat de 26 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism prin Piaţa Unirii din municipiul Gherla, deşi nu deţine permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
Citește și:

Un șofer din Breaza a urcat beat la volan. Între Negrilești și Ciceu-Giurgești a fost tras pe dreapta

Bătrână moartă în incendiu, la Geaca. Pompierii Detașamentului Dej au stins flăcările

Lucrări pe două străzi din Dej, în cadrul Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Vor fi închise porțiuni din ele












