Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CNAIR a achiziționat 19 freze de asfalt. Două ajung la Cluj

Publicat acum

pe

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a achiziționat 19 freze de asfalt marca Wirtgen în valoare de 7.942.000 lei fără TVA.

Și această achiziție se înscrie în planul de retehnologizare a CNAIR, demarat în anul 2014, care prevede redotarea companiei cu o nouă gamă de mașini și utilaje specifice lucrărilor de reparații și întreținere a drumurilor. Planul pus în aplicare prin Direcția de Mecanizare presupune achiziționarea anuală și etapizată a mai mult de 1000 de mașini și utilaje, până la această dată fiind achiziționate mai mult de 750.

Necesitatea de a îmbunătăți activitatea de întreținere a drumurilor naționale și a autostrăzilor impune ca anumite lucrări urgente să poată fi executate în regie proprie de către CNAIR prin intermediul Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri.

Freza de asfalt este cel mai folosit utilaj pentru îndepărtarea îmbrăcăminților asfaltice sau din beton degradate și care necesită înlocuire. De asemenea, este unicul utilaj care poate executa operațiunea de frezare a îmbrăcăminții asfaltice și încărcarea simultană a materialului rezultat în mijlocul de transport.

Freza are o lățime de 0,5 m și are capacitatea de frezare în spații înguste. Costurile de operare și mentenanță sunt reduse, având în vedere consumul redus de carburant al acestui tip de utilaj.

Aceste utilaje vor fi livrate Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP), astfel:

  • DRDP București: 4
  • DRDP Iași: 4
  • DRDP Craiova: 3
  • DRDP Timișoara: 2
  • DRDP Cluj: 2
  • DRDP Brașov: 2
  • DRDP Constanța: 2

Cele 19 autofreze se adaugă celor 100 de autoutilitare mixte, 24 de răspânditoare de emulsie cu lance, 7 platforme de cântăriri auto, 16 autobasculante și 7 mașini de marcaj achiziționate în cursul acestui an de către CNAIR S.A. prin Direcția Mecanizare.

 

FOTO – Arhivă

Ştiri din zonă

S-a dat șofer pe drumul dintre Gherla și Săcălaia și s-a ales cu dosar penal

Publicat acum

pe

La data de 19 septembrie, în jurul orei 15:45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Gherla au depistat un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Aluniș, în timp ce conducea un autovehicul pe DC39 Gherla-Săcălaia, fără a poseda permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Ştiri din zonă

CLUJ: Alergători din tară și din stăinătate participă la Apuseni Ultra Race

Publicat acum

pe

Peste 100 de participanţi din ţară şi din străinătate s-au înscris la Apuseni Ultra Race (AUR), care va avea loc în perioada 21-23 septembrie şi care este dedicată Centenarului Marii Uniri. Printre competitori se numără şi ultramaratonistul Tiberiu Uşeriu.

A.U.R. este prima şi singura competiţie internaţională din România care se desfăşoară pe un traseu montan de 170 km (100 de mile). Dacă prima ediţie, cea din 2017, a avut o singură probă care a adunat la linia de start 17 alergători, în 2018, în anul Centenarului, organizatorii Apuseni Ultra Race au dorit să contureze un eveniment special atât pentru a aniversa în pas alergător marele eveniment istoric, cât şi pentru a promova pe plan naţional şi internaţional frumuseţile naturale regăsite în Munţii Apuseni şi capacitatea acestora de a găzdui curse performante de ultramaraton. (…) În cadrul acestei ediţii s-au înscris la linia de start 111 participanţi. 46 de alergători la proba regină a competiţiei, 29 la proba de 100 km şi 36 la proba de 40 km. În total, la linia de start vom avea 17 prezenţe feminine, cât totalul participanţilor de anul trecut”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de organizatori.

Traseul competiţiei se întinde de-a lungul unor zone cu potenţial turistic ridicat, Arieşeni, Padiş, Vlădeasa, Beliş, Muntele Mare.

Printre participanţi se numără: Tiberiu Uşeriu, triplul câştigător al celui mai greu ultramaraton din lume, 6633 Arctic Ultra, care revine la Apuseni Ultra Race în calitate de participant, după ce anul trecut acesta a făcut parte din echipa de voluntari ai competiţiei. O altă prezenţă puternică în cadrul cursei este reprezentată de prima prezenţă feminină înscrisă în concurs şi, totodată, primul sportiv străin, Sonja Braun, originară din Germania. Sonja este câştigătoarea ediţiei din 2014 a MT. Everest Challange Marathon”, se mai arată în comunicat.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

Percheziții în județul Cluj la persoane bănuite de operațiuni cu substanțe psihoactive – FOTO

Publicat acum

pe

La data de 19 septembrie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, au efectuat 4 percheziţii domiciliare la locuinţele a 3 persoane, cu vârste între 24 şi 39 de ani din Cluj-Napoca şi Câmpia Turzii, judeţul Cluj.

Cei în cauză sunt bănuiţi că ar fi procurat, pus în vânzare, comercializat şi oferit pentru consum substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive.

În urma percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au descoperite aproximativ 20 de grame de substanţe psihoactive, mai multe pungi tip zyp-lock goale, 2 cântare, un grinder, laptopuri şi telefoane mobile.

Au fost puse în executare 2 mandate de aducere şi vor fi audiate în calitate de martor mai multe persoane.

Activităţile au beneficiat şi de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare