Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

COD GALBEN de ploi torențiale pentru județul Cluj!

Publicat acum

pe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni o atenționare COD GALBEN de precipitații însemnate cantitativ, care a intrat în vigoare luni seara, la ora 23:00 și este valabilă până marți seara la aceeaşi oră, fiind vizate 22 de judeţe din nord şi centru, printre care și județul Cluj.

În intervalul menţionat în Transilvania, Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei şi jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Aversele vor mai fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat de grindină.

În zonele montane, iar trecător şi în Transilvania şi Subcarpaţii Moldovei, precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. La altitudini de peste 1500m vântul va avea intensificări de peste 70…80 km/h spulberând zăpada.

ANM anunţă că mai ales pe parcursul zilei de marți local vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu rafale cuprinse în general între 55 şi 65 km/h.

Mai mult decât atât, vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată în toată ţara, pentru județul Cluj fiind anunțată marți, 7 mai, o maximă de doar 8 grade.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER