Ştiri din zonă
COD PORTOCALIU și COD GALBEN de INUNDAȚII pe râuri din județul Cluj!
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișHidrologii au emis o avertizare cod portocaliu de inundaţii valabilă pentru râuri din 5 judeţe. Sunt posibile depăşiri ale cotelor de apărare pe mai multe râuri. De asemenea, râuri din 13 judeţe sunt până joi sub avertizare cod galben.
Potrivit hidrologilor, marţi la ora 14.00 se instituie cod portocaliu de inundaţii pe râuri din Bihor, Cluj, Alba, Timiş şi Caraş Severin.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare de la ora 16.00 până la miezul nopţii.
Codul portocaliu de inundaţii este în vigoare până joi la ora 12.00.
De asemenea, de miercuri de la ora 14.00 până joi la ora 24.00, este cod galben de inundaţii pe râuri din Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Mureş, Alba, Harghita, Timiş şi Caraş Severin.
Bazinele vizate sunt: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş şi Bârzava.
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.