Naţional
COD ROȘU de caniculă în aproape toată țara. Temperaturile vor ajunge la 42 de grade!
Publicat acum
5 lunipe
Aproape toată ţara se află sub cod roşu de caniculă luni şi marţi, anunţă meteorologii. Temperaturile ajung la 42 de grade ziua, iar nopţile vor fi tropicale, conform ANM.
Astăzi și mâine este valabilă o avertizare cod roşu pentru aproape toată țara (excepție doar județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș și Harghita), fiind anunţate ”val de căldură intens şi persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat”.
”În cea mai mare parte a ţării, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade.
Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, conform ANM.