Ştiri din zonă
Comuna Chiuiești s-a înfrățit cu localitatea Fouilloy din Franța – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișÎn urmă cu puțin timp, comuna Chiuiești s-a înfrățit cu localitatea Fouilloy din Franța. Documentele au fost semnate săptămâna trecută.
Recent, comuna Chiuiești a fost gazda unei delegații franceze formată din Patrick Fizet, primar al comunei Fouilloy, Marie-Anne Fizet-Gorin, președintă a Federației Comitetelor de Înfrățire a Regiunii Oise, Martine Patteux, primar adjunct al comunei Fouilloy și Patrice Bousquet, director al Companiei Teatrale «Theatre de l’Orage».
Înfrățirea a înregistrat un semnificativ pas înainte prin semnarea de către cei doi primari, Gavril MIHUȚ și Patrick FIZET a jurământului înfrățirii.
Între localitățile Chiuiești şi Fouilloy există relaţii strânse la nivel de instituţii, încă din anul 2014.
Ambele părţi au dorit evoluţia acestor relaţii şi depăşirea stadiului de simple vizite reciproce, de aceea s-a propus extinderea acestora la nivel de administraţie publică şi crearea unor legături mai strânse, pentru ca relaţiile între Fouilloy şi Chiuiești să fie într-adevăr intense şi durabile.
Primul pas spre consolidarea relaţiilor între Fouilloy şi Chiuiești l-a constituit vizita primarului din Fouilloy la Chiuiești. Această vizită a avut loc în perioada în care se desfășura și festivalul de teatru francofon de la Dej, Franthousiasme, ocazie cu care administraţiile locale ale celor două comune au convenit asupra importanţei extinderii acestor relaţii de colaborare.
În urma întâlnirilor oficiale şi discuţiilor purtate de primarii Patrick Fizet şi Mihuț Gavril s-a convenit asupra necesităţii întocmirii unui „Act de Înfrăţire”, în scopul dezvoltării colaborării multilaterale între cele două comune.
Relaţiile dintre cele două localități s-au consolidat şi au progresat si prin prezenţa delegaţiei din Chiuiești compusă din consilierul local Ioan Lador, prof. Mihaela Hango, director al Școlii Gimnaziale Chiuiești, prof. Cristoreanu Marius Claudiu, profesor de limba fanceză la aceeași școală și președintele Asociației Francofonilor din Dej la fetivitățile organizate cu ocazia sărbătoririi Armistițiului în Fouilloy, la începutul lunii noiembrie 2014.
Joi, 13 aprilie 2017, s-au semnat documentele de înfrățire dintre localitățile Chiuiești și Fouilloy, inclusiv Jurământul Înfrățirii, festivitate la care au participat directoarea Școlii Gimnaziale Chiuiești, prof. Georgiu Crina-Ioana și prof. Cristoreanu Marius Claudiu, președintele Asociației Francofonilor din Dej. Ulterior, delegația franceză a vizitat Centrul Turistic Chiuiești, reprezentat de Frențiu Ana Ionela și Sighiartău Susana, Centrul de Zi pentru Vârstnici din Măgoaja, reprezentat de Albu Raluca, dar și Mănăstirea Rohia din judeșul Maramureș.
Vineri, 14 aprilie 2017, oaspeții din Franța au vizitat Școala Gimnazială Chiuiești, unde s-au întâlnit cu elevi și cadre didactice. S-a convenit realizarea unui proiect anul viitor: două săptămâni, copii din școală și părinții acestora, alături de profesori din școală, vor participa la cursuri de teatru și vor realiza un scurt moment teatral ce va fi prezentat în Chiuiești și la festivalul de teatru francofon din 2018.
Realizarea obiectivelor colaborării în domeniile social-economic, cultural și în învățământ între cele două localități va fi în beneficiul celor două comunități, dar și al consolidării relațiilor tradiționale româno-franceze.