Conectează-te cu noi

Administraţie

Comuna Vad, interesantă pentru potențiali investitori străini – GALERIE FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Comuna Vad a fost vizitată miercuri, 9 octombrie, de o delegație externă care își propune stimularea de relații economice pentru dezvoltarea comunităților.

Delegația – formată din ES Ambasador Andrei Grinkevich (Ambasada Republicii Belarus), Ministru Plenipotențiar Raymond Brown (Ambasada Republicii Federale Nigeria), Ministru-Consilier Rudolf Opatril (Ambasada Republicii Cehia), Consul Gabriel Lavrincic (Ambasada Federatiei Ruse), Barbu Mihăescu (reprezentant Camera de Comerț Elveția – România), Gabriela Mihaela Voicilă (secretar de stat Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat) și directorul general al Grupului Avangarde, Adriana Radu, alături de Radu Blajan (partener) – a fost întâmpinată miercuri dimineață de David Prunean, primarul comunei Vad.

Întâlnirea, organizată în cadrul Programului International Romanian Investment Zoom, a debutat la Primăria Comunei Vad cu o scurtă alocuțiune susținută de edilul liberal David Prunean, urmată de o prezentare a comunei pentru invitații străini. În prim-plan s-au aflat producătorii agricoli locali – apicultori, crescători de oi, porci și vaci, care au vorbit despre micile lor afaceri. Ulterior, invitații din Belarus, Republica Cehă, Federația Rusă și Republica Federală Nigeria au luat și ei cuvântul și au prezentat punctele forte și atuurile țărilor pe care le reprezintă.

Delegația s-a deplasat ulterior pe teren pentru a vedea concret oferta potențialilor parteneri din comuna Vad, fiind vizitate o brutărie din comună și o fabrică de cablaje. Oaspeții s-au îndreptat apoi spre Mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Vad, au vizitat o casă tradițională, o fermă de porci din comună (realizată pe fonduri europene), o veche biserică din lemn (monument istoric), dar și o zonă – care aparține primăriei – unde s-ar putea ridica un parc industrial. Invitații au rămas plăcut surprinși de terenul imens indicat de Prunean și au promis că vor discuta cu investitori din țările lor despre o posibilă implicare sau colaborare.

În final, la Centrul Turistic din comună, membrii delegației s-au putut înfrupta cu un delicios gulaș la ceaun, cu balmoș, cu brânzeturi de mai multe feluri, cu plăcinte și țuică, dar și cu diferite alte produse tradiționale promovate de producătorii locali din Vad.

„Romanian Investment Zoom” își propune să stimuleze, cu implicarea autorităților locale și a ambasadelor, dezvoltarea relațiilor comerciale dintre companii românești și firme străine.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER