Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Concert extraordinar de colinde, la Căianu Mic. Paula Hriscu şi Corala Bărbătească ”Armonia” Constanța, invitați speciali

Publicat acum

pe

Primăria şi Consiliul Local al Comunei Căianu Mic, alături de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Liceul Tehnologic ”Ion Căian Românul”, organizează un concert extraordinar de colinde. ”Bucurie de Crăciun”, căci așa se numește evenimentul, va acea loc miercuri, 13 decembrie, la Căminul Cultural din Căianu Mic.

”Momente extraordinare pentru noi toți! Prieteni dragi, miercuri, 13 decembrie, cu începere de la ora 18:00, vă invităm la Căminul Cultural din localitatea Căianu Mic pentru a ne bucura împreună de un Concert Extraordinar de Colinde intitulat “Bucurie de Crăciun”!”, a transmis primarul comunei Căianu Mic, Paul Ştir. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina oficială de Facebook a edilului Paul Știr.

În cadrul concertului, vor evolua pe scenă ”Grupul Vocal Mioriţa” al Liceului Tehnologic ”Ion Căian Românul” din Căianu Mic, solişti vocali, cursante ale Liceului de Arte Bistriţa – secţia Canto (prof. coordonator Cristina Bălan Pahone) – Giulia Daiana Vidican, Ana Roxana Pop, Isabela Maria Retegan. Invitaţi speciali sunt PAULA HRISCU şi Corala bărbătească ”Armonia” Constanța.

Corala bărbătească ”Armonia” a fost înfiinţată în anul 2001 în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, iar doi ani mai târziu a trecut sub tutela Arhiepiscopiei Tomisului. Corala are în palmares două medalii de aur la World Choir Games 2012, desfăşurat în SUA, Marele Premiu la secţiunea Cor bărbătesc, două medalii de aur la secţiunile Folclor și Cor bărbătesc și una de argint (Muzică sacră) la Campionatului European al Corurilor din 2013, desfășurat la Graz, Austria, două medalii de aur şi Marele Premiu la World Choir Games, ediţia a şaptea, care a avut loc în Riga, Letonia, precum și medalie de aur (Coruri de cameră) în cadrul competiţiilor European Choir Games şi Grand Prix of Nationes (2015, Magdeburg, Germania). De asemenea, Corala „Armonia“ a participat la numeroase concursuri și concerte atât în ţară, cât si în străinătate. Din componenţa coralei fac parte preoţi, diaconi și studenţi ai Facultăţii de Teologie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER