Social-Cultură
Concert inedit de colinde, lângă bradul din centrul municipiului Dej
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin Cociș
Rotary Club Dej, în parteneriat cu Primăria Municipiului Dej, organizează marți, 20 decembrie, în centrul municipiului, un concert inedit de colinde.
Dejenii sunt invitați în centrul municipiului, lângă bradul de Crăciun, la un concert care va avea în prim-plan chiar colindele fredonate de spectatori. Evenimentul, intitulat „Noapte Sfântă”, va debuta la ora 18, iar tonul va fi dat de Grupul Folcloric al Liceului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” și Grupul Folcloric al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, sub conducerea profesorilor Nan Farkaș Kinga, Petrescu Daniela și Sâncrăian Ioana.
Concertul va continua cu recitalurile susținute de Petra și Marin Grad, dar și de soprana Ioana Badiu-Avram, membru de onoare a Rotary Club Dej.
Cei care vor participa la acest eveniment vor primi ceai și vin cald din partea organizatorilor.
Citește și:

ACCIDENT grav azi-noapte, au intervenit pompierii Detașamentului Dej. Un tânăr a fost găsit inconștient – FOTO

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul

Mii de credincioși, în rugăciune la Nicula. Pelerinajul de Sfânta Maria, unul dintre cele mai mari din România – FOTO/VIDEO












