Conectează-te cu noi

Eveniment

Concurs anulat la Apele Române pentru că o femeie din Dej a luat notă prea mare

Publicat acum

pe

Un concurs a fost anulat la Apele Române pe motiv că singura participantă – o femeie din Dej – a luat… notă prea mare. Pe acel post a fost până la urmă numită o altă persoană, membru de partid. 

Florina Rus a fost șefa compartimentului Inspectori din cadrul Administrației Bazinale a Apelor Someș Tisa (ABAST). În urmă cu aproximativ un an, a fost chemată în biroul directoarei ABAST la acel moment, Ioana Diaconescu, pentru a i se pune în vedere să demisioneze în favoarea unui membru de partid de la PNL, Valentin Avram.

Florina Rus, inspector la Administrația Bazinală Someș-Tisa, pentru Digi24: „Sunt angajata instituției din 2007, an în care am terminat și Facultatea de Georgafie, specializarea de Hidrologie, ulterior am urmat și un master de gospodărire a apelor, studii postuniversitare. Conducerea, împreună cu colegii din departament, m-au propus pe mine pentru a prelua funcția de conducere. Directorul de la acea vreme, cred că este un an deja: mi-a spus, uite Florina, de la centru, persoana cutare este propusă pentru a ocupa postul de șef, își doreste acest lucru și ai următoarea variantă, ori îți dai demisia de bună voie din funcția de conducere, ori cealaltă variantă este de a scoate postul de șef la concurs. Am întrebat care este criteriul pentru care dânșii doresc înlăturarea mea. Zice, în afară de criteriul politic, momentan, nu primează nimic. M-am prezentat și spre surprinderea și indignarea conducerii, am reușit să-l și iau”.

Florina Rus a obținut la concurs punctaj aproape maxim: 95 de puncte din 100. Concursul a fost contestat însă de șeful interimar și ulterior, anulat.

Fosta șefă a Administrației Bazinale Someș Tisa, Ioana Diaconescu explică la rândul său ce s-a întâmplat atunci: „Una din suspiciuni este că a avut notă foarte mare, foarte posibil, ar fi fraudat concursul. Asta s-a vorbit cel mai mult atunci când s-au făcut verificări și au studiat filmări din timpul concursului. Dar eu asta nu am spus-o nimănui niciodată, pentru că eu în sinea mea nu cred și nu am vrut să jignesc pe nimeni gratuit dacă nu sunt convinsă de ceva. Domnul Valentin Avram a pus în funcție când s-a organizat concursul, pe perioada concursului, a fost dat cu o perioadă pe maximum 90 de zile. Rezultatul concursului toți îl anticipam în altfel… (Reporter: V-ați asteptat să fie anulat?) În momentul în care o comisie dă o rezoluție că concursul nu este legal, și cu viza juridicului, în mod normal o pui în aplicare, asta e singura ta treaba, nu mai ai ce comenta. (R: Domnul Valentin Avram ce notă a avut? Deci nu a participat?) Nu a participat, nici vorbă”.

Imediat după incident, directoarea și-a dat demisia. Iar Florina Rus a avut parte de susținerea colegilor. Angajații au trimis o petiție semnată în sprijinul ei.

Fostul șef de la Apele Române spune că nu-și mai amintește speța, deși a semnat un răspuns către funcționarii publici. Ervin Molnar, fost șef la Apele Române: „Vă dați seama că în perioada în care am fost director general am semnat foarte multe documente, acum cereți să-mi aduc aminte despre un document semnat cine știe când, nu știu ce să vă comentez. Probabil că am semnat așa ceva, nu zic că nu”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER