Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Consecințele actelor de bullying și cyberbullying, ”predate” la o școală din Gherla – FOTO

Publicat acum

pe

În vederea creșterii gradului de siguranță elevilor și personalului didactic, precum și în scopul prevenirii delicvenței juvenile, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au derulat activități informativ-preventive în cadrul a două licee.

Astfel, la data de 22 septembrie, polițiștii s-au întâlnit cu elevii mai multor clase din Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” din municipiul Gherla și Liceul Teoretic Elf din municipiul Cluj-Napoca.

În acest sens au fost abordate teme referitoare la violența în mediul școlar, regimul răspunderii penale a minorului, consecințele actelor de bullying și cyberbullying, precum și subiecte legate de securitatea în mediul online.

Elevii au manifestat interes față de subiectele prezentate, iar în paralel au adus în discuție posibile situații în care, aflându-se pe stradă ar putea fi abordați de persoane necunoscute sub diverse pretexte, stabilindu-se astfel moduri de gestionare și sesizare a acestor incidente.

La activități au fost prezenți 270 de elevi și 12 cadre didactice.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER