Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Consiliul Județean se laudă că avansează lucrările la CMID, care nu e gata de 10 ani – FOTO

Publicat acum

pe

Consiliul Județean Cluj anunță că în contextul condițiilor meteorologice extrem de favorabile din ultima perioadă, lucrările de edificare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (C.M.I.D.) în județul Cluj avansează în ritm alert.

Lucrările de remediere a alunecărilor de teren la amplasament, respectiv cele de consolidare a versantului pe care este amplasată celula de depozitare, sunt foarte aproape de finalizare. Profitând și de vremea extrem de favorabilă lucrărilor de construcții, investiția avansează în ritm rapid. Astfel, estimăm că prima celulă de depozitare va fi dată în folsință în cursul anului viitor”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În ceea ce privește celula de depozitare, până în acest moment au fost realizate o serie de lucrări ce au vizat continuarea construcției digului nordic și, respectiv, a execuției de terasamente pe dig. De asemenea, au fost executate lucrări de profilare a fundului celulei, taluzându-se părțile ei interioare și exterioare, în paralel cu săparea de rigole. Totodată, a fost finalizat drenul de fund în zona sub-celulei numărul 2 și s-a continuat execuția acestuia în sub-celula numărul 3. În continuare, au fost executați primii 50 de centimetri din umplutura de pământ peste drenul de fund, acolo unde acesta a fost instalat, respectiv a fost finalizată grinda de ghidaj pe tronsonul 10 dar și execuția piloților de dren pe tronsonul 9 și continuarea execuției acestora pe tronsonul 10 al consolidării. Nu în ultimul rând, s-a realizat impermeabilizarea bazinului de levigat și au fost făcute umpluturile perimetrale pe lângă acesta, dar și lucrări permanente de trasare, măsurare, întreținere accese și platforme, potrivit CJ Cluj.

În ceea ce privește Zona tehnică, până în momentul actual au fost executate parțial fundațiile pentru consolidarea lamelelor de beton din zona platformei de compost, continuându-se, în paralel, excavarea zonei adiacente halei numărul 1, în vederea aducerii terenului la cota prevăzută prin proiect, mai anunță forul județean.

Referitor la lucrările de consolidare a amplasamentului ca urmare a intervențiilor neconforme realizate de vechiul antreprenor, până în momentul de față au fost executați integral piloții de dren pe tronsonul 9, continuându-se execuția piloților de dren pe tronsonul 10. De asemenea, au fost executate lucrări de excavații în aval de structura de sprijin, toate soluțiile necorespunzătoare identificate fiind deja evacuate la halda din vecinătatea organizării de șantier.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER