Eveniment
Contrabandă cu alcool și țigarete pe străzile din Dej
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin CocișLa data de 5 mai, în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat, de 28 de ani, din Bistriţa.
Persoana în cauză a fost oprită în trafic, pe raza municipiului Dej, pentru control. În urma verificării vehiculului, în portbagaj au fost depistaţi aproximativ 240 de litri de alcool etilic, îmbuteliat în sticle fără banderole fiscale. Totodată, asupra bărbatului au fost identificate 4.000 de ţigări, dintre care unele nu aveau aplicate timbre fiscale ori aveau inscripţia „DUTY FREE” sau timbre emise în Ucraina.
Bunurile nu erau însoţite de niciun document de provenienţă, de plată a accizelor sau de transport în regim suspensiv de accize.
Cercetările continuă în cauză, pentru deţinerea în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita legală, faptă prevăzută de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
FOTO - Arhivă