Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Controale anti COVID la Cluj. Mii de oameni verificați, sute de amenzi date – FOTO

Publicat acum

pe

Sub autoritatea Instituției Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, Grupării mobile Ștefan Cicio Pop, poliţişti locali, și reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, au acționat în vederea limitării răspândirii virusului COVID-19.

În ultimele 24 de ore, peste 446 de forțe au acționat în sistem integrat, fiind verificate zonele aglomerate, societăți comerciale, baruri, terase și săli de jocuri de noroc, de pe raza întregului județ.   

Astfel, au fost verificate aproximativ 2.000 de persoane și 120 de societăți comerciale, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în contextul stării de alertă.

Totodată, polițiști rutieri au verificat modul în care, sunt respectate măsurile de protecție pentru prevenirea răspândiri virusului COVID-19, atât de către conducătorii mijloacelor de transport persoane,  cât și de către călătorii acestora.

Ca urmare a nerespectării normelor prevăzute de Legea 55/2020, s-a impus aplicarea unui număr de 252 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 42.000 de lei.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, împreună cu jandarmi, reprezentați ISU și polițiști locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, au acționat în vederea impunerii respectării măsurilor  prevăzute de Legea 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea riscului rutier.

Acțiunea s-a desfășurat în 3 etape, forțele implicate acționând în zone unde se pot crea aglomerări de persoane, respectiv piețe, supermarketuri, parcuri, baze sportive, centre comerciale și terase, fiind verificate și mijloacele de transport persoane. 

În prima etapă a acțiunii, desfășurată în intervalul orar 11.00-13.00, au fost verificate piețe, supermarketuri mijloace de transport persoane și stațiile acestora, fiind legitimate aproximativ 120 de persoane și verificate 23 de societăți comerciale și peste 55 vehicule.

Cea de-a doua etapă, desfășurată în intervalul orar 16.00-18.00,  a vizat respectarea măsurilor în centrele comerciale, supermarketuri și terase.

În această etapă, au fost legitimate 55 de persoane.

Totodată, au fost verificați 26 de operatori economici și peste 20 de autovehicule și mijloace de transport persoane.

În cea treia etapă a acțiunii, desfășurată în intervalul 23.00-01.00, echipajele angrenate au acționat în filtre rutiere, pe principalele artere ale municipiului, pe străzi precum strada Horea, strada Aurel Vlaicu, Calea Mănăștur sau Bulevardul Muncii,

În această etapă, au fost legitimate peste 140 de persoane și au fost oprite pentru control 118 vehicule.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 162 de sancțiuni contravenționale, 37 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea legislației în vigoare privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

De asemenea, au fost aplicate 75 de sancțiuni pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice, în conformitate cu OUG 195/2002R, alte 37 fiind aplicate pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice conform Legii 61/1991R.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER