Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Controale ITM în județul Cluj! Au fost verificați 15 angajatori

Publicat acum

pe

În perioada 7-13 decembrie, ITM Cluj a desfăşurat acţiuni de control la un număr de 15 angajatori din judeţ, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, privind verificarea modului în care angajatorii români respectă prevederile legale referitoare la legislaţia muncii şi la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României.

În contextul gestionării fenomenului migraţiei cetăţenilor străini non UE în România şi pentru promovarea unei migraţii legale în beneficiul tuturor părţilor, respectiv societatea românească şi imigranţii, obiective avute în vedere prin Strategia naţională privind imigraţia, se impune întărirea controlului legalităţii şederii pe teritoriul României a cetăţenilor din statele terţe şi a modului de încadrare a acestora pe piaţa muncii din România.

Cetăţenii străini non UE, pot desfăşura activităţi lucrative pe teritoriul României în condiţiile impuse de Ordonanţa 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi cu respectarea prevederilor Codului Muncii, republicat cu modificările şi completările ulterioare.

Prin actele normative emise în acest sens, angajatorii români au obligaţia ca înaintea primirii la muncă a cetăţenilor străini non UE să obţină aviz de angajare, eliberat de structurile Inspectoratului General pentru Imigrări şi să întocmească contract individual de muncă cu respectarea Codului Muncii şi H.G.500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor.

Obiectivele Campaniei

  • Identificara şi combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piaţa muncii din România;
  • Identificarea angajatorilor care utilizează cetăţeni străini non UE în activităţi lucrative;
  • Identificarea angajatorilor români care primesc la muncă pe teritoriul României un lucrător străin non UE detaşat;
  • Verificarea respectării prevederilor privind timpul de muncă şi de odihnă;
  • Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor români pentru necesitatea respectării prevederilor legale privind angajarea străinilor;
  • Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea regimului străinilor pe teritoriul României;
  • Eliminarea tuturor neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi aplicarea sancţiunilor contraventionale corespunzătoare.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER